APIA primește cereri pentru „Bunăstarea animalelor”
Fermierii pot depune cererile de plată pentru Măsura 14 „Bunăstarea animalelor”, pachetul a. - plăţi în favoarea bunăstării porcinelor şi pachetul b. - plăţi în favoarea bunăstării păsărilor din cadrul PNDR 2014-2020, a anunţat Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Perioada în care se pot trimite cererile a început luni, 8 februarie, și se va încheia în 21 februarie.
Cererea de plată trebuie completată on-line, individual, prin accesarea site-ului www.apia.org.ro, iar după tipărire, verificare şi semnare se depune la Centrul judeţean al APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, în funcție de locul în care se află sediul social al solicitantului sau exploataţia cu capacitatea de producţie cea mai mare.
Conform APIA, cererile se depun însoţite de: copie CUI/CIF, după caz; documente care atestă calitatea de fermier activ; situaţiile financiare anuale, respectiv raportările contabile anuale; formularul „Date informative” (cod 30), care cuprinde indicatorul „venituri din activităţi agricole”; formularul „Situaţia veniturilor şi cheltuielilor” (cod 20), care cuprinde indicatorul „venituri totale”. La acestea se adaugă: copie carte de identitate a titularului/administratorului; copii autorizaţii sanitar-veterinare pentru fiecare exploataţie.
Totodată, trebuie depuse: graficul de livrare estimat anual; graficul de populare estimat anual; document coordonate bancare; împuternicire şi copii după actele de identificare ale împuternicitului, dacă este cazul; declaraţii şi angajamente pentru bunăstare şi specifice subpachetelor. În plus, sunt solicitate și alte documente în funcţie de pachetul solicitat. (C. Z.)