Apicultorii români vor taxe vamale pentru mierea provenită din ţările extracomunitare

Un articol de: Mariana Bahcevan - 09 Aprilie 2016

Apicultorii români vor taxe vamale pentru mierea importată din ţările extracomunitare, în vederea protejării producţiei interne, în condiţiile în care, anual, se importă în jur de 2.000 de tone de miere şi surogate, respectiv 15-20% din consumul intern, iar preţurile acestor produse sunt mult sub costurile la care produc apicultorii autohtoni.

„Problema noastră este că România importă aceste surogate, care depăşesc uneori şi 2.000 de tone, ceea ce înseamnă 15-20% din consumul intern, iar acest lucru nu va ajuta agricultura României. Înţeleg schimburile intracomunitare, dar nu înţeleg de ce nu putem aduce produse din spaţiul extracomunitar cu taxe vamale, astfel încât să putem avea o protecţie pe producţia internă“, a declarat, vineri, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.

Acesta a precizat că o mare problemă pentru apicultura din România este cea a preţului şi a calităţii mierii, din acest motiv ACA propunând modificarea legis­laţiei, astfel încât să nu mai fie permis amestecul mierii.