Apocalipsa, studiată în cadrul unui congres la Orsay, Franța
În perioada 23-24 noiembrie, în Casa franciscană „La clarté Dieu” din Orsay, oraș situat la 25 de km sud-est de Paris, va avea loc congresul anual al ACER-MJO (Acțiunea Creștină a Studenților Ruși – Mișcare de Tineret Ortodox), intitulat „Apocalipsa, mâine? Pariul nădejdii”. Definită de părintele Alexander Men drept „Cartea cea mai luminoasă a Noului Testament”, Apocalipsa va fi analizată și discutată de numeroși specialiști în cadrul unui program care va cuprinde conferințe, două ateliere de discuții în grupuri restrânse, precum și laude bisericești. Sâmbătă, imediat după slujba Utreniei, comunicările vor fi deschise de Daniel Lossky, profesor la Institutul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Teologul” din Bruxelles, Belgia, conferința sa intitulându-se: „Apocalipsa, o cheie de lectură pentru a discerne semnele timpurilor”. În cadrul evenimentului vor mai interveni: părintele Philippe Dautais, preot în Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale și fondatorul Centrului „Sfânta Cruce” din Dordogne (Franța), Antoine Arjakovsky, co-director în cadrul Departamentului de cercetări politice și religioase de la Colegiul Bernardinilor (Paris), Grégoire Aslanoff, profesor invitat de iconologie în cadrul Institutului de Teologie Ortodoxă „Saint Serge” din Paris, părintele Jean-Clément Jollet, fost conferențiar în Departamentul de muzicologie de la Universitatea din Tours. Tot atunci, un moment artistic va fi susținut de muzicianul și compozitorul Kamil Tchalaev, precum și de regizorul Grégoire Lopoukhine. Înscrierile pot fi făcute și prin email, la adresa: secretariat@acer-mjo.org.