Apostolat prin cercul de pictură, la Şcheia

Un articol de: Constantin Ciofu - 22 Noiembrie 2016

Parohia Satu Nou - Şcheia, Protopopiatul 3 Iaşi, judeţul Iaşi, a organizat duminică două manifestări culturale deosebite. Copiii şi tinerii au participat mai întâi la Sfânta Liturghie în bisericile parohiale, unde s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos.

Comuna Şcheia, judeţul Iaşi, a găzduit duminică, 20 noiembrie 2016, două manifestări culturale. Prima a avut loc la Căminul Cultural Şcheia, iar cea de-a doua, în liceul din localitate. Copiii, alături de părinţii şi bunicii acestora, au participat mai întâi la Sfânta Liturghie în bisericile de care aparţin. În biserica Parohiei Satu Nou, slujba a fost săvârşită de părintele Mihail Roşu, protopop al Protopopiatului 3 Iaşi, în prezenţa autorităţilor locale şi a reprezentanţilor şcolii din comună. Părintele protopop a apreciat la final implicarea parohiilor din această parte a judeţului Iaşi în activităţile culturale şi catehetice, reuşindu-se astfel redescoperirea valorilor neamului nostru. Tinerii din mai multe parohii ale Protopopiatului 3 Iaşi au susţinut un concert de muzică religioasă şi folclorică în Căminul Cultural Şcheia. Acesta a fost iniţiat de preotul Petrică Pârlea, parohul Parohiei Satu Nou-Şcheia, cu prilejul organizării unei expoziţii de pictură a 12 elevi de la Liceul Tehnologic „Nicolae Bălăuţă“ - Şcheia. „Am organizat acest concert pentru a prilejui o întâlnire a tinerilor din zona noastră“, a spus părintele Petrică Pârlea. Prof. Loredana Nastasă, directoarea Liceului Tehnologic Şcheia, a menţionat partenerii activităţii: Primăria Şcheia, Parohia Satu Nou, Parohia „Sfântul Dumitru“ - Şcheia, Parohia „Sfântul Gheorghe“ - Şcheia, Parohia Bâcu, Şcoala Gimnazială Grajduri, judeţul Iaşi.

„Copiii au nevoie de implicare emoţională“

Programul activităţilor culturale a continuat în Liceul Tehnologic Şcheia cu vernisarea expoziţiei de pictură „Maica Domnului“. Tema a fost aleasă de coordonatoarea cercului de pictură, Aurelia Carabinieru, artist plastic, în contextul sărbătorii Intrării Maicii Domnului în Biserică (21 noiembrie). Ideea organizării unui atelier de pictură în comuna Şcheia a venit din partea părintelui Petrică Pârlea, care a cunoscut-o pe artistul plastic Aurelia Carabinieru, de profesie psiholog, stabilită în comuna Şcheia, după ce vreme de opt ani a profesat în Anglia. „Ne-am dorit să valorificăm potenţialul pe care îl au copiii, cu sprijinul doamnei Aurelia Carabinieru, înzestrată de Dumnezeu cu un talent aparte. Ne dorim ca aceste atelier de pictură să fie un început“, s-a exprimat părintele Pârlea. Artistul plastic Aurelia Carabinieru a înfiinţat atelierul de estetică şi iconografie în urma unei selecţii în rândul copiilor. Şcolarii au început să studieze formele, iar apoi au ajuns să zugrăvească chipurile sfinţilor. „Am venit în Şcheia pentru că m-au tras rădăcinile. Am simţit nevoia să revin în locurile natale, pentru că m-am gândit că sunt de folos aici. Sunt bucuroasă pentru că în comuna Şcheia s-a format un nucleu care sprijină icoana. Copiii au nevoie de implicare emoţională şi de educaţie. La cursurile de pictură, desfăşurate de două ori pe săptămână, se vorbeşte despre estetica vorbirii şi se învaţă multe lucruri necesare unui comportament civilizat“, a explicat artistul plastic Aurelia Carabinieru.

Jurământul pictorului

Orele de pictură de la Liceul Tehnologic Şcheia încep cu „jurământul iconarului“, după cum am aflat de la Andreea Păduraru, o elevă de nouă ani: „Înainte să începem activitatea în cadrul atelierului, rostim cu toţii jurământul, iar apoi ne alegem creioanele şi culorile pentru pictat“. Cercul de pictură din liceul comunei Şcheia este susţinut atât de comunitate, cât şi de prietenii artistului plastic Aurelia Carabinieru. Acestui sprijin se adaugă aportul Şcolii şi Bisericii, două instituţii fără de care poporul nostru nu ar fi existat până astăzi. Cei 12 elevi de la Şcheia înscrişi în cercul de pictură au avut parte de primul lor vernisaj. Lucrările lor au fost apreciate de tinerii de vârsta lor, de profesori, preoţi şi de părinţi. Misiunea artistului plastic Aurelia Carabinieru de a descoperi talente este completată cu dorinţa de a modela personalitatea fiecărui copil.