„Apostolatul Bisericii către tineri“
La Facultatea de Teologie din Timişoara a continuat miercuri, 18 martie, şirul conferinţelor prepascale, cu o nouă întâlnire în cadrul căreia pr. Marius Ioana de la Departamentul de Teologie al Facultăţii de Litere, Istorie şi Teologie din Timişoara a susţinut un referat cu tema „Apostolatul Bisericii către tineri“. „Biserica s-a îngrijit întotdeauna de viaţa credincioşilor şi a oamenilor în general. În ţara noastră s-au înfiinţat după Revoluţia din decembrie 1989, sub oblăduirea Bisericii, foarte multe asociaţii creştine. Cele mai cunoscute la nivel naţional sunt Liga Tinerilor Creştin-Ortodocşi din România şi Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din România. Prin aceste asociaţii, tinerii frecventează biserica, sunt aproape de slujitorii bisericii, îşi desfăşoară o activitate rodnică în mediul universitar, în spitale, orfelinate, aziluri de bătrâni, cercetează mănăstiri, realizează pelerinaje în ţară, organizează conferinţe şi întâlniri cu preoţi şi oameni care pot să aducă un folos sufletesc tinerilor“, a menţionat pr. Marius Ioana. La eveniment au participat profesori şi studenţi teologi, dar şi credincioşi timişoreni. În încheierea conferinţei, corul studenţilor teologi, condus de pr. Laurian Popa, a interpretat câteva cântări specifice perioadei Postului Mare. În acest an, conferinţele prepascale, organizate de Arhiepiscopia Timişoarei şi Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara sunt puse sub genericul „Misiunea Bisericii în lumea contemporană“. Seria întâlnirilor prepascale din acest an se va încheia miercuri, 1 aprilie, de la ora 18:00, cu susţinerea referatului cu tema „Misiunea monahismului bănăţean astăzi“, de către arhim. drd. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Timişoarei. Manifestarea va avea loc în Amfiteatrul A 1 II „Gheorghe Tohăneanu“ al Universităţii de Vest din Bd. Vasile Pârvan nr. 4. (Valentin Birău)