„Apostoli în familie şi societate”
Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, în Duminica a 23-a după Rusalii. În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit credincioșilor despre vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor, arătând că „cel vindecat de Mântuitorul a devenit atât mărturisitor al Evangheliei, cât și pildă de urmat pentru noi. Gadarenii nu au arătat nici recunoștință față de Hristos pentru că a eliberat un om de stăpânire diavolească, nici pocăință, ci s-au gândit doar la paguba suferită și la posibile forme de pedeapsă din partea Mântuitorului. Doctorul doctorilor nu l-a primit pe vindecat în grupul care îl însoțea, ci i-a dat o altă formă de misiune-apostolat în familie, acolo unde îl trimite să spună «cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu» (Luca 8, 39). Așa ne vrea Hristos, apostoli în familiile noastre și în societatea în care trăim”. Răspunsurile la strană au fost date de Corala „Pocrov” a Catedralei Episcopale.