Apreciere pentru activitatea pastoral-misionară din parohii din Bărăgan

Data: 22 Iunie 2026

Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a fost prezent duminică, 21 iunie, în mijlocul credin­cioșilor din Parohia „Sfânta Treime” și „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Fetești, judeţul Ialomiţa, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. Din sobor au făcut parte şi părintele protopop Marian Pătărlăgeanu, preoți, arhidiaconi şi diaconi. La Sfânta Liturghie a cântat Corul Fidelis al Catedralei Episcopale „Înălțarea Domnului” din Slobozia. Chiriarhul locului a împărtășit copiii prezenți la Sfânta Liturghie și toți credincioșii care au primit dezlegare de la duhovnic. La momentul îm­păr­tășirii, un grup de credincioase a cântat pricesne apreciate de către credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie. Cu această ocazie, Prea­sfinția Sa a hirotesit patru clerici din cuprinsul eparhiei în diferite ranguri bisericești, ca semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară și administrativă desfășu­rată în parohiile încredințate spre păstorire: părintele Roman Cristian Păun, de la Parohia „Buna Vestire” din Slobozia, Protopopiatul Slobozia, a primit rangul de iconom stavrofor; părintele Mihail Păun, de la Parohia „Sfânta Treime” din Fetești, Protopopiatul Fetești, a primit rangul de iconom stavrofor; părintele Marian Cristian Neagu, de la Parohia „Sfinții Arhangheli” din Lăcusteni, Protopopiatul Fetești, a primit rangul de sachelar; părintele Dănuț Roibu, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Fetești Buliga, Protopopiatul Fetești, a primit rangul de sachelar.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a explicat credincioșilor prezenți pericopa evanghelică a zilei și a vorbit despre faptul că trebuie să nu lăsăm grijile trecătoare ale lumii să întunece lumina credinței, ci să-L punem pe Dumnezeu pe primul loc în viața noastră. 

Tot în această zi, Preasfinția Sa a vizitat bisericile și comunitățile din parohiile Fetești Gară II și Fetești Coloniști, conform sfesc.ro.