Apreciere pentru muzica bizantină

Data: 28 Martie 2015

O parte a membrilor Grupului psaltic „Sfântul Andrei Şaguna“ din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, condus de drd. Adrian Dobreanu, au dat răspunsurile la slujba Sfintei liturghii în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“ din localitatea Tălmaciu, judeţul Sibiu. Acest eveniment duhovnicesc a avut loc la iniţiativa parohului Ilie Gusan. După slujba Sfintei Liturghii, membrii corului psaltic au interpretat imnuri bizantine din Postul mare, evidenţiind frumuseţea cântărilor şi a melosului psaltic. La final, pr. Ilie Gusan a acordat Grupului psaltic „Sfântul Andrei Şaguna“ o diplomă de excelenţă pentru promovarea muzicii bizantine în Ardeal. „Suntem bucuroşi fiindcă astăzi am avut prilejul de a-i avea în mijlocul nostru pe membrii grupului psaltic de la facultatea sibiană şi îi îndemnăm şi pe mai departe să continue frumoasa misiune de promovare a muzicii bizantine în Ardeal“, a spus părintele Ilie Gusan. (Ştefan Mărculeţ)