Aproape 5.000 de doctori români lucrează în Germania
În 2023, Germania a înregistrat cel mai mare număr de medici străini, iar cei mai mulți sunt din Siria și România. Potrivit datelor Asociației Medicale Germane, 63.763 de medici străini lucrau în Germania la 31 decembrie 2023, mai mult decât dublu față de 2013, când profesau aproximativ 30.000, relatează Deutsche Welle, preluat de Euractiv. În ultimele trei decenii, numărul medicilor străini a crescut de peste șase ori, în 1993 fiind numai 10.000 de medici din alte țări. Majoritatea medicilor provin din state membre ale UE sau din alte țări europene, precum și din țările din Orientul Mijlociu. Potrivit raportului, cei mai mulți doctori sunt din Siria - 6.120 și România - 4.668, urmate de Austria, Grecia, Rusia și Turcia. Consiliul Fundației Germane pentru Protecția Pacienților, Eugen Brysch, spune că țara sa este dependentă de medicii veniți din alte țări. Anual, în Germania ies de pe băncile facultății circa 11.000 de absolvenți de universități de medicină, însă o proporție semnificativă dintre ei nu urmează o carieră medicală.