Aproape 50.000 de donații prin SMS pentru „Cuminţenia Pământului”
Ministrul culturii, Corina Şuteu, a anunţat că aproape 50.000 de oameni au donat prin SMS, în cadrul campaniei pentru achiziţionarea „Cuminţeniei Pământului”. „Încurajăm pe cei care doresc să contribuie la subscripţia publică să o facă prin SMS, la numărul 8833, cu textul «brancuși», donând 2 euro, sau prin intermediul celorlalte metode de donaţie - https://www.brancusiealmeu.ro/, până vineri, 30 septembrie”, a scris ministrul culturii pe o reţea de socializare, potrivit Agerpres. Campania de colectă naţională „Brâncuşi e al meu” are ţintă strângerea sumei de 6 milioane de euro din donaţii publice, până la sfârşitul lunii septembrie.