Aproape toate hotelurile de pe litoral sunt renovate

Data: 03 Mai 2022

Litoralul are în prezent 99% din baza hotelieră renovată sau complet reabilitată, peste 30 de hoteluri all-inclusive, patru plaje care deţin standardul „Blue Flag”, dar şi baze de tratament, arată un studiu realizat de un touroperator specializat pe litoralul românesc. De asemenea, cazarea are prețuri competitive, în condiţiile în care un hotel de 3 stele porneşte cu tarife de la 99 de lei/cameră/noapte, în iunie, şi poate ajunge în vârf de sezon la 300-350 de lei/cameră/noapte, cu mic dejun inclus, arată studiul preluat de Agerpres.

„Delfinariul din Constanţa este, în continuare, o atracţie fabuloasă şi unică. Portul turistic din Constanţa şi faleza cazinoului constituie principalele zone de relaxare şi promenadă. Nu în ultimul rând, nenumăratele restaurante cu specific de toate tipurile: românesc, turcesc, grecesc, mediteraneean etc., şi nenumăratele pescării atrag din ce în ce mai mulţi turişti”, spun consultanţii touroperatorului „Paradis Vacanţe de Vis”.

Cu toate aceste atuuri, persistă pe litoral problema lipsei forței de muncă. Potrivit lui Radu Tănase, vicepreşedinte al Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), din cauza pandemiei, mulţi dintre angajaţi au făcut reconversie profesională, iar operatorii din industrie au început să caute forţă de muncă din Sri Lanka, Nepal, însă, dacă înainte lucrătorii puteau fi aduşi în maximum trei luni, acum formalităţile durează opt-nouă luni.

S-a încercat și atragerea unor persoane de vârsta a doua, a treia, din regiuni cu şomaj ridicat, însă acestea refuză ofertele deoarece le „este bine cu acel ajutor de şomaj”, a spus Tănase, potrivit Agerpres. (C. Z.)