Aproape zero turiști străini
Anul 2020 a fost unul delicat pentru turism şi, chiar dacă au apărut semne de reviriment, turismul intern se află încă departe de potenţial şi de nivelul anilor precedenţi, susţine Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT). Pe partea de turism de incoming, adică intrări ale turiștilor străini, anul acesta ”nivelul a fost aproape de zero“. ”Toţi turiştii din diferite ţări, care rezervaseră anterior, care de regulă alimentau incomingul, au anulat. Din păcate, s-a văzut faptul că nu am avut nişte reguli clare, n-am avut nişte proceduri“, a spus Luca.
(Cristina Zamfirescu)