Apropierea Împărăţiei cerurilor

A ajuns iarăşi vremea marilor praznice creştine, dând şi prilej de cugetare adâncă, la sfârşit şi început de an, asupra celor întâmplate cu mai mult sau mai puţin bine, având pentru viitor nădejdea sporirii a ceea ce este de folos spre mântuire. Credinciosul găseşte astfel prilej de reculegere şi rugăciune, pe cărarea spre Împărăţia lui Dumnezeu, cum ne-ar învăţa un cunoscut duhovnic¹.

Sărbătoarea În­tru­pă­­rii Domnului a­ra­tă aceasta în mod de­osebit prin me­sa­jul cerului către pământ „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!“² Priveliştea lu­mii vrea să contureze imagi­nea împărăţiei cereşti prin toa­te frumuseţile naturale şi po­doa­bele create de înzestrarea oa­menilor şi munca lor, fără în­să a putea întrece prototipul, în­trucât trebuie simţită şi le­gă­tu­ra pe care o poate face doar în­corporarea la viaţa însăşi a tot ceea ce reprezintă creaţia şi pla­nul lui Dumnezeu. Puţine bu­curii sunt asemenea celor pe ca­re le dă praznicul Naşterii Dom­nului, întrucât peste cele ma­teriale se aştern cele spiritu­a­le. După cum zice Apostolul nea­murilor, „Împărăţia lui Dum­nezeu nu este mâncare şi bă­utură, ci dreptate şi pace şi bu­curie în Duhul Sfânt“³. Ea nu este un cuvânt searbăd, ci o for­ţă lucrătoare prin energiile spi­ri­tuale de sus, căci „nu stă în cu­vânt, ci în putere“ cum ada­u­­gă acelaşi autor inspirat⁴. Din­­colo de bucuria ce umple su­fle­­tul pentru cele pământeşti es­te cea pentru cele cereşti, a­di­că strădaniile spre bine ale vieţii duhovniceşti. Mântuito­rul Însuşi, „fiind întrebat de fa­ri­sei când va veni Împărăţia lui Dum­nezeu le-a răspuns şi a zis: Îm­părăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, Împărăţia lui Dum­nezeu este înlăuntrul vostru“⁵. Un mare om de cultură afirma ur­mătoarele: „Există un spec­ta­­col mai mare decât întinsul mă­rii: cerul. Există şi un spec­ta­­col mai mare decât cerul: su­fle­­tul omenesc.“⁶ Puterile su­fle­­teşti sunt cele prin care pământul câştigă cerul. Stăruie în con­ştiinţă tot cuvintele Mân­tui­to­­rului: „Din zilele lui Ioan Bo­te­zătorul până acum, Îm­pă­ră­ţia cerurilor se ia prin stăru­in­ţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea“⁷. În întâmpinarea stră­da­­niilor omeneşti de a conlucra cu harul dumnezeiesc vine Dom­nul Însuşi; iar sărbătoarea de azi concretizează faptul afirmat constant de părinţii Bise­ri­cii că Dumnezeu s-a făcut om pen­tru a-l îndumnezei pe a­ces­ta⁸. Năzuinţa tuturor este ace­ea de a ajunge la porţile îm­pă­ră­ţiei, nutrind certitudinea ex­pri­­mată prin cuvintele aposto­lu­lui „că Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vi­nă.“⁹ Voinţa, având adevăra­ta libertate în mişcarea mereu spre bine şi ferindu-se de ispita ră­utăţii, stăruie, potrivit ru­gă­ciu­nii domneşti, astfel: „Vie îm­pă­răţia Ta; facă-se voia Ta, pre­cum în cer şi pe pă­mânt.“¹⁰ Creştinul se străduieşte spre lu­crare de înnoire neîncetată, mai ales în zilele Crăciunului, re­trăind cu cei mai mici o în­trea­gă istorie biblică, cu luare a­minte la textul sacru: „În ceasul acela s-au apropiat ucenicii de Iisus şi I-au zis: Cine, oare, es­te mai mare în Împărăţia ce­ru­rilor? Şi chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor, şi a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum copiii, nu veţi intra în Îm­pă­răţia cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul a­ces­ta, acela este cel mai mare în Împărăţia cerurilor. Şi cine va primi un prunc ca acesta în nu­mele Meu, pe Mine Mă pri­meşte...“¹¹

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Împărăţia cerurilor este chi­pul înţelegerii stăpânirii lui Dum­­nezeu în cer şi pe pământ, pes­te îngeri şi oameni şi între­gul univers. Cu acest gând şi-au în­ceput propovăduirea atât Sfân­tul Ioan Botezătorul, cât şi Dom­nul nostru Iisus Hristos: „Po­că­i­ţi-vă că s-a apropiat Îm­pă­­răţia ce­rurilor.“¹² Era în a­ceas­ta o che­mare la înnoirea lu­mii, la stator­ni­cirea împă­ră­ţiei lui Dum­ne­zeu pe pământ pre­cum este şi în cer, aşa cum a în­văţat Domnul.¹³ Într-ade­văr, s-ar putea tălmăci acestea tot prin cuvintele Sfintei Scripturi: „…Ştiţi în ce timp ne găsim, căci este chiar ceasul să vă tre­ziţi din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi, de­cât atunci când am cre­zut. Noap­tea e pe sfârşite; ziua este a­proape. Să lepădăm, dar lu­cru­rile întu­n­ericului şi să ne îm­­brăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în des­frânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă. Ci îm­brăca­ţi-vă în Domnul Iisus Hristos şi grija de trup să nu o fa­ceţi spre pofte…“¹⁴ Oricum, a­pro­pierea împărăţiei cereşti de cea pământească este o dovadă a iubirii lui Dum­ne­zeu fa­ţă de om, coroana crea­ţiei Sale. Ea ce­re apropierea omului de Dum­­­­nezeu, lucrare la care în­deam­­nă şi apostolul, „Apropia­ţi-vă de Dumnezeu şi Se va a­pro­pia şi El de voi... Smeriţi-vă îna­­in­tea Domnului şi El vă va înăl­ţa.“¹⁵ Apropierea arată şi o îna­intare sau venire, şi o ajun­ge­­re la o ţin­tă.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

Anul ce se sfârşeşte încheie şirul manifestărilor închinate Sfin­ţilor Împăraţi de Dum­nezeu încoronaţi şi întocmai cu A­pos­to­lii Constantin şi Elena în Bi­se­ri­ca Ortodoxă Română. Du­pă cum se ştie, Arhiepisco­pia Aradului, cu binecuvân­ta­rea Preaferi­ci­tu-lui Părinte Pa­tri­arh Daniel, s-a bu­curat de pe­lerinajul cu sfinte­le lor moaş­te la Catedrala epar­hială în zi­le­le de 9, 10 şi 11 ale lu­nii decembrie, credincioşii în­tâmpinând astfel sfintele săr­bători spre toată împlinirea de fo­los personal şi colectiv. Ob­ştea întreagă având mijlocirea lor, s-a întărit pe întreg parcursul anului în dreapta credinţă şi în dra­gostea creştină. Se­si­uni so­lemne ale Sfântului Si­nod şi ale diferitelor foruri sau u­nităţi bi­se­riceşti şi laice, e­ve­ni­mente ca târ­nosiri şi hramuri de biserici, pelerinaje şi alte ac­te ale evla­vi­ei creştine în­tre­gesc mărturia cultului sfinţilor în inima popo­rului. Din toate ce­l­e urmate se înţelege că îm­pă­răţia lui Dum­ne­zeu se zi­deş­te începând de la împărăţia lumii cu pietrele vir­tu­ţilor drep­tă­ţii, dragostei şi păcii. Mesajul Cră­ciunului este cel al slăvirii lui Dumnezeu prin bunăvoirea în­tre oameni. Sensul comuniunii cu Dumnezeu şi cu oamenii a pecetluit mereu şi oriunde me­sajul libertăţii adevă­ra­te. A­ceas­ta, odată garantată în îm­pă­­răţia pământească, s-a a­fir­mat hotărât, preceptele creş­ti­ne fiind puse în valoare de că­tre întreaga societate. S-au a­şe­zat astfel temeliile legăturii do­ri­te între Biserică şi Stat, în aşa fel ca împărăţia lumii să fie o pregătire a celei de dincolo de lu­me. Îmbunătăţirea legislaţiei ri­gide a Antichităţii, decretarea e­galităţii între oameni în ve­chea epocă a robiei, cinstirea fa­miliei într-o lume ce doar cu a­nevoie o dădea, organizarea u­nei asistenţe sociale eficace în­tr-un timp în care oropsiţii sor­ţii nu aveau un statut mulţumitor, iar dreptul de viaţă era în mâ­na celor puternici sunt con­tr­i­buţii creş­tine la dezvoltarea ci­vilizaţiei universale. Desigur că şi alte împărăţii ale lumii, în a­fara celei romane, au înscris o treaptă înaintată de civilizaţie ce visa şi la un salvator care să a­sigure ordinea generală. Pri­me­le trei veacuri ale creştinis­mu­­lui au dat mărturia despre tă­ria sa, necesară înnoirii vieţii în­tregii lumi. Venirea Mântui­to­­rului este garanţia dobândirii noii împărăţii. Este de trebu­in­ţă ca ţinuta creştină să dea ima­ginea a ceea ce lumea aş­teap­­tă de la fiii Bisericii. O ve­che lucra­re patristică, adică de li­teratură creştină, consemnea­ză astfel purtarea creştinilor: „Sunt în trup, dar nu trăiesc du­pă trup. Locuiesc pe pă­mânt, dar sunt locuitori ai ce­ru­lui…“¹⁶. Cerul pe pământ şi pă­mântul în cer, rămâne ca o do­rinţă permanen­tă a sufletului omenesc. Ea se realizează prin dragostea între toţi oame­nii care îşi urează reciproc, mai ales de praznicul Naş­te­rii Dom­nului, tot binele cu îm­plinirea şi mulţumirea tuturor şi spre sla­va lui Dumnezeu Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, Amin.

Al vostru, de tot binele doritor,

† Timotei
Arhiepiscop al Aradului

Note:

¹ Ieromonah Arsenie Boca, Că­ra­rea Împărăţiei, Deva, 2006, p. 9;

² Luca 2, 14;

³ Romani, 14, 17;

⁴ I Corinteni, 4, 20; cf. pr. dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Nou­lui Testament, Bucureşti, 1984, p. 231-233;

⁵ Luca 17, 20-21;

⁶ V. Hugo, Mizerabilii, trad. Lu­cia Demetrius, Ed.I 1-3, vol. I, p. 264; Idem, Cugetări, Bu­cu­reşti, p. 152 (1100);

⁷ Matei, 11, 12;

⁸ Cf. Sf. Atanasie cel Mare, Tra­tat despre Întruparea Cuvân­tu­lui şi despre arătarea Lui no­uă, prin trup, în Scrieri, par­tea I, col. Părinţi şi Scrii­tori Bisericeşti, vol. XV, trad. pr. D. Stăniloae, Bucureşti, 1987, C. LIV, p. 151;

⁹ I Tim. 2, 3-4;

¹⁰ Matei, 6, 10;

¹¹ Matei, 18, 1-5;

¹² Matei, 3, 2; 4, 17;

¹³ Cf. pr. I. Mircea, Idem;

¹⁴ Rom. 13, 11-14;

¹⁵ Iacob, 4, 8-10;

¹⁶ Epistola către Diognet, în Scrie­rile Părinţilor Apos­to­lici, col. Părinţi şi Scriitori Bi­se­riceşti, vol. I, trad. pr. D. Fe­cioru, Bucureşti, 1979, cap. V, 8-9, p. 340.