Ar mai putea dura un an până la intrarea completă în Schengen

Data: 24 Iulie 2024

România este mai bine plasată faţă de anul trecut în privinţa finalizării procesului de aderare la spaţiul Schengen, a declarat, luni, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu. Precizările au fost făcute într-o intervenţie telefonică la postul Euronews România, unde a fost întrebat, după participarea la Consiliul informal JAI de la Budapesta, dacă sunt şanse de aderare la Schengen şi cu frontierele terestre.

„Suntem mai bine plasaţi decât anul trecut, pentru că anul trecut eram un stat non-membru şi acum suntem un stat membru Schengen. Da, e adevărat, doar cu două din trei frontiere, dar suntem totuşi în interiorul Schengen şi, uitându-ne la precedente, nu a existat nici o situaţie în care un stat membru Schengen să intre parţial cu una sau două frontiere şi să întârzie foarte mult intrarea cu cea de-a treia frontieră”, a afirmat Predoiu.

Întrebat ce înseamnă „să întârzie foarte mult”, oficialul a avansat termenul de un an: „Peste un an, de exemplu. (…) România nu este singurul sau primul stat care intră în spaţiul Schengen etapizat, mai întâi cu o parte din frontieră şi apoi complet. Experienţa arată că procesul este ireversibil, odată intrat”.

Pe de altă parte, ministrul a punctat faptul că, în comparaţie cu anul trecut, situaţia politică este mai complexă, pentru că se așteaptă formarea noii Comisii Europene. „Să nu uităm că nu suntem singuri în acest proces, este şi Bulgaria, deci sunt o serie de variabile pe tabla de şah a acestui dosar, care nu ţin de Ministerul de Interne român, ţin de un întreg context politic electoral, instituţional, la nivel de Comisie, la nivelul statelor membre”, a mai spus Predoiu. (C. Z.)