Arădenii au cinstit eroii ostași români din Forţele Terestre
Timp de mai multe zile, la Arad, au avut loc multiple manifestări dedicate Zilei Forţelor Terestre, cea mai numeroasă categorie de forţe a Armatei Române. Programul a debutat la Monumentul Ostaşului Român din Piaţa Avram Iancu, în prezenţa domnului Mihai Fifor, ministrul apărării naţionale, când Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de slujitori, a săvârșit o slujbă de binecuvântare și a rostit un cuvânt comemorativ dedicat acestui eveniment. Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, a transmis un mesaj de felicitare Forțelor Terestre ale Armatei României. În continuare a avut loc o expoziţie de tehnică militară şi armament, asigurată de Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” din Cetatea Aradului, după care militarii au ieşit în centrul orașului, la o expoziție cu tehnică de intervenție și o paradă militară.
În cursul acestei săptămâni, pe lângă evenimentul Ziua Porţilor Deschise, când militarii din cadrul Batalionului 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” au prezentat celor interesați armamentul şi tehnica militară din dotarea unităţii, a avut loc atât Apelul solemn în cadrul căruia s-a dat citire numelor camarazilor căzuți la datorie, cât și un parastas, oficiat de preotul militar al unității, în memoria eroilor ostași și luptători români din Forțele Terestre. În Cetatea Aradului, prin osteneala și efortul militarilor, au fost ridicate în ultimii 20 de ani trei troițe închinate memoriei militarilor români din forțele terestre căzuți la datorie. Una dintre troițe are un caracter unic în țară, fiind relocată din teatrul de operații Afganistan.