„Arăţi bunătate faţă de semenul tău dacă jertfeşti din orgoliul tău şi din dreptatea ta“
Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit ieri Sfânta Liturghie, în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae, la Mănăstirea Bogdana din Rădăuţi. La slujba arhierească dedicată hramului aşezării monahale a fost prezent un număr mare de credincioşi, alături de copiii de la Aşezământul „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi“. La final, ierarhul, împreună cu soborul de preoţi, a slujit slujba Parastasului pentru Preasfinţitul Părinte Gherasim Putneanul, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit ieri 13 ani.
Ieri, 6 decembrie, Sfântul Ierarh Nicolae a fost sărbătorit la Mănăstirea Bogdana prin Liturghie arhierească. Slujba a fost oficiată de PS Părinte Damaschin Dorneanul, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, PS Părinte Damaschin a subliniat că bunătatea faţă de semeni presupune şi jertfă: „Bunătatea este a lui Dumnezeu, iar noi, oamenii, ne împărtăşim de această bunătate pe măsură ce împlinim poruncile Lui, ascultăm şi suntem aproape de El. Şi cine a făcut lucrul acesta cu asupră de măsură? Sfinţii lui Dumnezeu, cei care şi-au impropiat din bunătatea lui Dumnezeu. Şi dacă vrem în această zi să-l cinstim pe Sfântul Ierarh Nicolae, hai să ne gândim cu seriozitate la ce înseamnă bunătatea şi cum putem să o înfăptuim. Cum s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu faţă de noi? Atunci când noi, căzuţi fiind, nu mai aveam nici o şansă să ne îndreptăm, Dumnezeu şi-a manifestat bunăvoinţa faţă de noi trimiţând pe Fiul Său să se nască, să crească, cum zice colinda, şi pe noi să ne mântuiască. Şi cum ne-a mântuit Domnul Hristos, dacă nu răstignindu-Se pe Sfânta Cruce şi apoi înviind? Deci cum s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu faţă de noi? Prin jertfirea Fiului Său, Domnul nostru Iisus Hristos. Cum putem noi să manifestăm bunătate faţă de semenii noştri? Jertfind ceva dintre ale noastre. Arăţi bunătate faţă semenul tău, faţă de soţia ta, faţă de soţul tău, faţă de cineva din jur, dacă mai laşi ceva de la tine, dacă jertfeşti din orgoliul tău, din dreptatea ta, din ceea ce ţie ţi se pare că este drept, bun şi corect. Bunătatea înseamnă milă, bunătatea înseamnă iertare, bunătatea înseamnă îngăduinţă; nu după dreptate ne-a judecat pe noi Dumnezeu Tatăl, ci bunătatea Lui s-a arătat faţă de noi jertfindu-Şi Fiul. Bunătatea mea se arată faţă de semeni dacă şi eu jertfesc ceva de dragul lui Dumnezeu cel bun şi iubitor de oameni şi de dragul sfinţilor lui Dumnezeu, care şi ei au lucrat bunătatea în viaţa lor“.
După otpustul Liturghiei, părintele stareţ al Mănăstirii Bogdana, arhim. Iustin Dragomir, a mulţumit Preasfinţitului Părinte Damaschin pentru împreuna-slujire şi împreuna-rugăciune, amintind că anul acesta se împlinesc 25 de ani de la redeschiderea aşezării monahale pe care o păstoreşte.
Ziua s-a încheiat cu oficierea slujbei Parastasului pentru Preasfinţitul Părinte Gherasim Putneanul, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit ieri 13 ani.