Arbaroriza și proprietățile sale terapeutice

Un articol de: Monahia Ecaterina Vicleanu - 17 Iunie 2020

Menționată în lucrarea „Căpitanul Mihail“ a scriitorului grec Nikos Kazantzakis, devenit celebru cu romanul „Zorba grecul“, arbaroriza este o plantă din familia mușcatelor, originară din sudul Africii și răspândită în țările din zona mediteraneană. Este cultivată ca plantă ornamentală, dar mai ales pentru virtuțile ei medicale, farmaceutice și culinare/gastronomice. Denumirea provine din cuvintele erba și rosa, care în italiană înseamnă iarbă de culoarea roz.

Printr-o ușoară frecare a frunzelor, acestea emană o mireasmă încântătoare, de aceea planta este utilizată în industria parfumurilor. Uleiul esențial de arbaroriza este comercializat pentru aromoterapie și masaj. Proprietățile terapeutice ale arbarorizei sunt numeroase, după cum indică studiile, care arată că tonifică sistemul nervos, este cicatrizantă, diuretică și, atenție!, puternic antidiabetică. Se recomandă celor care suferă de depresii, hipertensiune sau stres. Decoctul de arbaroriza are un efect calmant și, totodată, acționează împotriva pietrelor la rinichi. Este de mare ajutor celor care suferă de rău de mare, avion sau mașină, dar și în cazul amețelilor pricinuite de sarcină.

De asemenea, e un bun remediu împotriva migrenelor și chiar durerilor provocate de artrită. Reușeș­te să micșoreze colesterolul, iar datorită proprietăților antibacteriene atenuează acneea. Nu în ultimul rând, este un bun antioxidant.

În bucătărie, arbaroriza are numeroase utilizări. Grație aromei deosebite se folosește la prăjituri, gemuri, dulcețuri (foarte bine merge cu dulceața de gutui și de struguri), jeleuri, înghețată, rahat, aromatizarea zahărului, vinului și chiar a tutunului. Din arbaroriza se prepară un excelent ceai.

Rețete

Ceai de arbaroriza cu scorțișoară și cuișoare

Ingrediente: 1 l de apă; 4-5 frunze de arbaroriza; 1 bețigaș mic de scorțișoară; 2 cuișoare; 1 pliculeț ceai verde. Preparare: Se fierbe apă și se toarnă clocotită peste celelalte ingrediente așezate în prealabil într-un alt vas. Se acoperă și se lasă 5 minute sau mai mult până trage aroma apoi se strecoară. Se poate servi fierbinte sau rece.

Dulceață de gutui cu arbaroriza

Ingrediente: 1 kg de gutui (curățate de coajă și semințe), 1 kg zahăr, 500 ml apă, 2 crenguțe de arbaroriza; zeama de la o lămâie nu mare (pentru a nu se zaharisi), 20 de migdale curățate. Preparare: Se curăță gutuile de coajă și de mijlocul cu semințe, apoi le tăiem în bucățele la dimensiunea dorită; le așezăm într-o cratiță mai adâncă, adăugăm apa și lăsăm să fiarbă 10 minute; adăugăm zahărul și lăsăm în continuare să fiarbă până se leagă siropul; apoi punem zeama de lămâie, arbaroriza și migdalele și mai lăsăm să dea un clocot, după care luăm cratița de pe foc. Punem dulceața în borcane, închidem bine cu capacul și întoarcem borcanele cu gura în jos. Lăsăm să se răcească în această poziție. Se poate servi ca adaus la un iaurt sau pe o înghețată.

Vin aromat cu arbaroriza

Într-o sticlă de vin roze se adaugă 6-7 frunze de arbaroriza și câteva linguri de zahăr. Se închide bine sticla și se păstrează la umbră circa 2-3 săptămâni, agitând din când în când pentru a se topi zahărul, apoi se strecoară conținutul. Se servește cu gheață și frunze proaspete sau și cu o felie de lămâie pentru a atenua gustul dulce. În sezon se pot adăuga și bucățele de căpșună.