Arhidiaconul Pavel Cherescu, prohodit la Lăpuşnicu Mare
Sâmbătă, 23 noiembrie, a avut loc slujba de înmormântare a regretatului arhid. conf. univ. dr. Pavel Cherescu, în Parohia Lăpuşnicu Mare din Protopopiatul Băile Herculane. Slujba de înmormântare a fost săvârşită de un ales sobor de preoţi format din profesori de la facultăţile de teologie din Sibiu, Oradea şi Timişoara, precum şi clerici din Valea Almăjului.
Delegatul Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeşului, la acest trist eveniment a fost părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului, care a dat citire mesajului de condoleanţe al ierarhului: „Răposatul în Domnul, Pavel arhidiaconul, a avut rosturi înalte. A fost deopotrivă slujitor al altarului şi slujitor al catedrei de teologie, două vocaţii care se completează armonios. Ca arhidiacon, părintele Pavel a adus Sfântului Prestol darurile Liturghiei, suprema noastră dăruire, iar ca profesor a adus în sufletele şi cugetele studenţilor săi ştiinţa cea teologhicească, valorizând trecutul Bisericii noastre creştine şi româneşti. A stăruit din Liturghie la catedră şi de la catedră în slujirea aproapelui. Toţi cei care l-au cunoscut mărturisesc despre bunăvoinţa sa în relaţiile cu studenţii şi despre prieteniile sincere pe care le-a cultivat în decursul existenţei“.
Părintele arhid. conf. univ. dr. Pavel Cherescu a fost originar din Lăpuşnicu Mare, Caraş-Severin, a urmat Seminarul Teologic la Caransebeş şi Facultatea de Teologie la Sibiu, unde a devenit ucenic al academicianului prof. univ. Mircea Păcurariu, cel mai de seamă istoric al Bisericii Ortodoxe Române. A predat din 1991 la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea.