Arhidiaconul Sebastian Barbu Bucur a trecut la cele veşnice

Data: 01 Aprilie 2015

Arhidiaconul prof. dr. Sebastian Barbu Bucur, cunoscut compozitor şi muzicolog român, a trecut la cele veşnice, ieri, 1 aprilie. Trupul neînsufleţit a fost depus ieri în biserica Mănăstirii Radu Vodă din Bucureşti, unde va rămâne până astăzi la ora 17:00, când va fi dus şi depus în biserica Mănăstirii Cheia, jud. Prahova. Înmormântarea va avea loc vineri, de la ora 11:00, la Mănăstirea Cheia. Regretatul profesor de muzică s-a născut la 6 februarie 1930, în Telea, jud. Prahova. A urmat studiile Seminarului Teologic Monahal de la Mănăstirea Neamţ în anii 1949-1952, apoi a studiat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti în anii 1953-1957. Între 1957 şi 1963 a urmat cursurile Conservatorului „Ciprian Porumbescu“ din Bucureşti, cu specializare la Conservatorul Macedonean de Muzică Bizantină din Atena, în 1982 - 1985. A obţinut diploma de doctor în muzicologie al Conservatorului „George Dima“ din Cluj-Napoca în anul 1982. A fost hirotonit ierodiacon în 1952, a primit hirotesia întru arhidiacon în 1959, iar în anii 1957-1959 a fost profesor de muzică la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamţ. De asemenea, a fost profesor de muzică la Liceul 32 din Bucureşti, în 1963-1965, şi la Şcoala de Muzică nr. 5, tot din Bucureşti, din 1965 până în 1990. Paralel, a fost lector la Catedra de paleografie-muzică bizantină, între 1970 şi 1974, apoi conferenţiar între 1990 şi 1993, iar din 1993 profesor la Academia de Muzică din Bucureşti. Arhid. Sebastian Barbu Bucur a fost începând cu 1989 dirijorul formaţiei de muzică bizantină „Psalmodia“ din Bucureşti, cu care a susţinut mai multe concerte de muzică religioasă. Membru al Uniunii Compozitorilor  din 1969. (Diac. Ştefan Sfarghie)