Arhiepiscopia Bucureştilor are un nou consilier
Ieromonahul Petru Ungureanu, stareţul Mănăstirii „Duminica Sfinţilor Români“ de la Popeşti-Leordeni, este din 20 ianuarie 2009, prin hotărârea Permanenţei Consiliului Eparhial, noul consilier eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor pe probleme agricole, viticole şi silvice.
Părintele Petru Ungureanu s-a născut în Odobeşti, judeţul Vrancea. A ales viaţa monahală încă din anul 1994, la vârsta de 14 ani, la Mănăstirea Nechit, din judeţul Neamţ, iar în anul 1997 a intrat în obştea Mănăstirii Turnu, în judeţul Prahova, din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor. Şi-a continuat studiile la Seminarul monahal „Chesarie Păunesecu“, de la Mănăstirea Cernica, pe care l-a absolvit în anul 2004. După absolvirea Seminarului Teologic a urmat cursurile Facultăţii de Management, Inginerie Economică în Agricultură, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 2008, lucru ce l-a şi recomandat pe părintele Petru în noua sa funcţie administrativă. Sectorul agricol, viticol şi silvic al Arhiepiscopiei Bucureştilor se ocupă cu administrarea şi valorificarea terenurilor, pădurilor şi viilor Arhiepiscopiei Bucureştilor, dar şi de supravegherea bunei gospodăriri a celor pe care le deţin parohiile şi mănăstirile din cuprinsul acesteia. „În acest sector lucrează specialişti nu numai în agicultură, ci şi în domeniile viticol şi silvic şi îmi propun ca împreună cu aceştia să modernizăm fermele existente şi să înfiinţăm altele noi. Dorim să colaborăm cu sectorul juridic pentru rezolvarea problemelor de retrocedări de terenuri agricole şi terenuri împădurite pe care numeroase mănăstiri şi biserici le au pe rol. Aceste retrocedări vor fi valorificate de Biserică în folosul credincioşilor. Nădăjduim, de asemenea, să cooperăm în mod fructuos cu instituţiile de profil ale statului“, ne-a declarat părintele Ungureanu.