Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, în sprijinul lui Alexandru

Un articol de: Pr. Ionuț Constantin - 27 August 2023

La aflarea veștii că familia părintelui Ioan Șolea, slujitor la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Buzău, trece prin momente dificile, provocate de faptul că Alexandru, fiul în vârstă de 11 ani, a fost diagnosticat cu leucemie acută limfoblastică tip T, prin purtarea de grijă a Înaltprea­sfin­ți­tului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, au fost mobilizate eforturile mai multor persoane care au dorit să vină în sprijinul familiei greu încercate. Ca în oricare asemenea situație, primul gând al tuturor s-a îndreptat către Dumnezeu, „Doctorul sufletelor și al trupurilor”, astfel încât, prin lucrarea medicilor și cu sprijinul oamenilor, să aducă vindecare celui aflat în suferință.

Slujitorii sfintelor altare din eparhie s-au unit în rugăciune, dar și în fapta concretă a milosteniei creștine, pentru a ajuta familia părintelui, aflată la o cumpănă a vieții. În zilele de 21-25 august 2023, preoții de la toate parohiile protoieriilor Buzău I și Buzău II au contribuit financiar pentru Alexandru. De asemenea, la Centrul de Transfuzie Sanguină Buzău s-au prezentat clerici, cântă­reți bisericești și credincioși, care au donat sânge pentru aceeași cauză.

În urma acestor acțiuni, prin contribuția Centrului eparhial din Buzău, a preoților din protoieriile Buzău I și Buzău II, precum și a celorlalte protoierii din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, s-a depus în contul deschis pentru Alexandru suma de 30.000 de euro.

În prezent, copilul se află internat la Spitalul Pediatric „Bambino Gesù” din Roma, starea lui fiind stabilă și beneficiind de tratament de specialitate. Mulțumim tuturor celor implicați și îndemnăm, în continuare, la rugăciune și solidaritate față de aproapele, „ca Dumnezeu, Cel plin de milă și bogat în bunătate, să dea tămăduire și izbăvire de toată boala cea vătămătoare”.

Cei care au posibilitatea de a dona o pot face în unul dintre următoarele conturi:

RON: RO31BTRLRONCRT0123020901

EURO: RO78BTRLEURCRT0123020901

USD: RO82BTRLUSDCRT0123020901

GBP: RO36BTRLGBPCRT0123020901

Titular: Şolea Ionuţ Adelin (tatăl copilului)