Arhiepiscopia Craiovei la ceas de bilanţ
Membrii Consiliului eparhial şi ai Adunării Eparhiale ale Arhiepiscopiei Craiovei s-au întrunit la finele săptămânii trecute pentru a lua act de realizările din anul precedent. Şedinţa de lucru a avut loc în sala de festivităţi a Centrului de restaurare şi vizualizare al Facultăţii de Teologie din Craiova. În Arhiepiscopia Râmnicului, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul a slujit Sfânta Liturghie în Parohia vâlceană Vlăduceni, marcând astfel inaugurarea Anului omagial închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi a Anului comemorativ "Dumitru Stăniloae" în Patriarhia Română. Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a slujit în Parohia Ianca II, din judeţul Olt.
Reprezentanţii celor şase sectoare de activitate din Arhiepiscopia Craiovei (administrativ, cultural, social, economic, patrimoniu şi silvic) au prezentat dările de seamă pe anul 2012 în faţa Înalt Preasfinţitului Irineu, Mitropolitul Olteniei, şi a membrilor Consiliului şi Adunării Eparhiale. În deschiderea lucrărilor, preotul Grigore Vulcănescu, parohul Bisericii "Sfântul Ioan cel Milostiv" - Postelnicu Fir din Craiova, a fost numit în postul de consilier cultural. După depunerea jurământului, pr. Vulcănescu a semnat angajamentul de numire şi a luat parte la cele două şedinţe. "Poporul român este un popor optimist" Lucrările Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei s-au desfăşurat în Sala "Presei" a Centrului de restaurare şi au fost prezidate de IPS Irineu. În deschidere, Mitropolitul Olteniei a mulţumit celor prezenţi pentru participare şi i-a încredinţat că lucrarea Bisericii se face "pe verticală", spre Dumnezeu şi pentru oameni. În cadrul şedinţei, fiecare consilier participant a prezentat raportul de activitate pe anul 2012. Lucrările Adunării Eparhiale au avut loc în sala de festivităţi a centrului, fiind precedate de o slujbă de Te Deum, oficiată în prezenţa IPS Irineu, de un sobor de preoţi, în frunte cu protos. Vladimir Dărângă, Mare Eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Craiova. După slujbă, Mitropolitul Olteniei a rostit un cuvânt de învăţătură, arătând rostul ostenelii şi al lucrării pentru Dumnezeu şi pentru Sfânta Biserică. "Lucrările ce s-au efectuat în decursul unui an reprezintă o bucurie, o nădejde sfântă şi, în acelaşi timp, o speranţă că în viitor vom putea să lucrăm şi mai mult văzând lucrarea lui Dumnezeu şi ajutorul care ni s-a dat în această perioadă de timp. Cu toţii trăim şi ştim că vremurile de astăzi nu sunt deloc uşoare. Cu toate acestea, după cuvântul Mântuitorului Hristos: "Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea", gândim că putem merge mai departe având curajul dat de credinţa noastră şi de sprijinul pe care Dumnezeu ni-l acordă în toate împrejurările vieţii noastre. Această nădejde a existat dintotdeauna la poporul nostru şi din istorie aflăm că poporul român este un popor optimist. Totuşi, cu gândul la Înviere, la biruinţă, la lumină a mers înainte şi şi-a putut ridica existenţa, frumuseţea şi originalitatea. Avem aşadar îndatorirea sfântă de a duce mai departe ethosul vieţii religioase, sociale şi filantropice a înaintaşilor noştri. Apărăm credinţa noastră ortodoxă, care este puternic înrădăcinată în inima noastră şi o ducem ca pe o comoară de mare preţ pentru a o preda înaintaşilor", a conchis IPS Irineu. Liturghie arhierească în parohia vâlceană Vlăduceni În duminica a XXIX-a după Rusalii, credincioşii localităţii Păuşeşti-Măglaşi, din judeţul Vâlcea, au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Vizita arhiereului râmnicean a culminat cu Sfânta Liturghie oficiată în Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Parohia Vlăduceni. În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Sfintei Evanghelii, PS Emilian a tâlcuit pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca despre "Cei zece leproşi", subliniind că iubirea şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu şi de aproapele, după modelul sfinţilor, este necesară pentru sfinţirea vieţii şi dobândirea Împărăţiei cerurilor. După slujbă a fost săvârşită slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire episcop Antim Petrescu, al Râmnicului Noul Severin, care, alături de tatăl său Petru, a ctitorit sfântul lăcaş de închinare din Vlăduceni. După slujba Parastasului, PS Emilian a sfinţit placa comemorativă închinată episcopului adormit întru Domnul, aşezată pe peretele din faţa casei memoriale. Prin Sfânta Liturghie oficiată la biserica cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" de la Parohia Vlăduceni a fost marcată şi în Arhiepiscopia Râmnicului inaugurarea Anului omagial închinat Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi a Anului comemorativ "Dumitru Stăniloae" în Patriarhia Română. Cuvânt despre recunoştinţă PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a săvârşit Sfânta Liturghie în Biserica "Sfântul Nicolae" a Parohiei Ianca II, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură, arhiereul oltean a tâlcuit pericopa evanghelică a zilei. "Ce vrea să ne înveţe Evanghelia de astăzi prin disocierea aceasta a celor nouă de al zecelea? Singurul care a înţeles că nu ajunge doar credinţa pentru a se mântui? Toţi au avut credinţă, altfel nu s-ar fi vindecat! Numai că nouă dintre ei au considerat că este suficientă aceasta şi pentru aceea nu s-au mai dus nici la preoţi, adică nu le-a mai trebuit nici Biserică şi n-au voit să mai audă nici de Binefăcătorul lor. N-au înţeles că trebuie să-I şi mulţumească, să-I aducă şi recunoştinţă şi - lucrul cel mai important - să şi intre în comuniune cu El. Unul singur a înţeles că este insuficientă credinţa. Acesta s-a întors, a arătat recunoştinţă şi "a dat slavă lui Dumnezeu". Doar despre el ne spune Evanghelia că a dat slavă lui Dumnezeu şi, pentru aceasta, Hristos numai lui i-a zis: "Credinţa ta te-a mântuit", vrând să spună că acest fel de credinţă mântuieşte". (Pr. Lucian Ducă, arhid. Ioan Liviu Găman, diac. Ioniţă Apostolache)