Arhiepiscopia Ortodoxă a Timişoarei sprijină persoanele aflate în dificultate

Data: 24 Martie 2008

În perioada Postului Mare, în Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei se derulează mai multe proiecte cu caracter social-filantropic. Activităţile social-filantropice ale Arhiepiscopiei amintite se desfăşoară atât prin Serviciul Social al Arhiepiscopiei, cât şi prin Fundaţia „Filantropia“, care aparţine instituţiei amintite. „Este vorba de sprijin pentru vârstnici. Colegii care se ocupă de Centrul de asistenţă al vârstnicului din cadrul Fundaţiei «Filantropia» au demarat o acţiune de colectare de ajutoare, prin care să-i ajute pe vârstnici. Îi sprijinim pe vârstnicii aflaţi în asistenţă la noi, începem să le suplimentăm alocaţia de hrană, îi ajutăm cu produse de strictă necesitate şi cu medicamente. Totodată, în cadrul Fundaţiei «Filantropia» funcţionează şi un adăpost pentru o altă categorie de oameni aflată în dificultate, şi anume pentru victimele traficului de fiinţe umane“, a declarat, pentru Radio Trinitas, inspectorul eparhial pe probleme de asistenţă socială, din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei, Claudiu Roman.

Un nou centru pentru victimele violenţei domestice Menţionăm că acelaşi Serviciu Social al Arhiepiscopiei Timişoarei a deschis săptămâna trecută, la Timişoara, un nou centru pentru femei şi copii, victime ale violenţei domestice. Iniţiativa a aparţinut şi a fost dusă la bun sfârşit printr-un parteneriat cu Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, precum şi prin sprijinul unor sponsori locali, dar şi din alte surse. „Ideea acestui proiect ne-a venit de mai multă vreme, în urma solicitărilor primite din partea unor persoane care se adresau arhiepiscopiei, în dorinţa de a beneficia de adăpost şi de sprijin, dată fiind situaţia de dificultate în care se aflau. Am reuşit materializarea acestui proiect şi am amenajat un adăpost care să corespundă unor nevoi: nevoia de asigurare a asistenţei în regim rezidenţial pentru mame şi copii, nevoia de protecţie de care trebuie să beneficieze aceste persoane, sprijin psihologic, diverse demersuri sociale, precum şi consiliere spirituală şi sprijin duhovnicesc“, a menţionat Claudiu Roman. Adăpostul este susţinut financiar de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei.