Arhiepiscopia Râmnicului, în sprijinul celor afectați de criză
În această perioadă, și în Arhiepiscopia Râmnicului s-au intensificat activităţile de distribuire a pachetelor de hrană caldă şi alimente de bază, de materiale sanitare şi de sprijin pentru plata unor facturi sau cumpărarea medicamentelor. Astfel, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, prin implicarea Sectorului social, a protoieriilor și parohiilor, 894 de persoane au primit sprijin material în valoare de 24.687 de lei. Eparhia continuă astfel activitatea socială desfășurată prin cele 42 de structuri instituționale. Prin programele sociale ale celor patru protoierii, 100 de persoane primesc zilnic masa de prânz. De asemenea, în cadrul proiectului „Masa pe roți”, 80 de persoane vârstnice beneficiază zilnic de masă caldă, dar și de îngrijire igienico-sanitară periodică. Sprijinul va continua în perioada următoare, prin suport duhovnicesc și prin ajutor concret, în cadrul grupurilor de acțiune constituite la nivelul fiecărei parohii, fiind identificate mijloace pentru ajutorarea acestor persoane.