Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, partener al Taberei NEPSIS

Un articol de: Ana Maria Tătaru - 11 Iulie 2019

În perioada 4-6 iulie, părintele Ilarion Mâţă, inspector eparhial la Sectorul social-filantropic al Centrului eparhial Roman, a coordonat mai multe ateliere în cadrul Taberei de copii şi tineret NEPSIS. Activitatea părintelui inspector s-a derulat la invitaţia Preasfinţitului Părinte Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, fiind organizată în regiunea de munte a Protopopiatului Emilia Romagna II. Taberele NEPSIS adună copii şi tineri din diaspora românescă, fiind organizate de centrele eparhiale, în colaborare cu parohiile componente. Anul acesta, într-un cadru mirific de munte al Regiunii Emilia din Italia, au poposit 70 de copii şi tineri, însoţiţi de preoţii parohi şi de mai mulţi voluntari. Pr. Ilarion Mâţă, care este şi cadru didactic al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, specializarea Asistenţă socială, a fost însoţit de trei voluntari, studenţi ai acestei facultăţi, care au facilitat coordonarea unor ateliere din tabără. S-au abordat mai multe teme de interes general şi pe grupe de vârstă. După mai multe sesiuni de întrebări şi discuţii pe teme de interes major pentru tinerii prezenţi, a urmat mărturiile studentelor de la Facultatea de Teologie din Iaşi, care au oferit mai multe îndemnuri pentru trăirea unei vieţi plăcute lui Dumnezeu.