Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă să vină în ajutorul cetățenilor ucraineni
Sâmbătă, 5 martie, trei tiruri și două camioane cu peste 50 de tone de ajutoare umanitare, constând în alimente, dulciuri, apă, produse de igienă, produse destinate copiilor, îmbrăcăminte, pături, saltele și medicamente, au ajuns la Cernăuți.
Amintim faptul că în ultima săptămână Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a trimis alte trei transporturi cu un total de peste 115 tone de ajutoare umanitare în Ucraina. Toate acestea s‑au putut realiza și prin contribuția altor eparhii ale Patriarhiei Române, precum Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Episcopia Slatinei și Romanaților și nu numai. Nu în ultimul rând, au dat dovadă de dragoste față de aproapele și numeroase persoane, organizații nonguvernamentale, agenți economici sau instituții din România și din afara granițelor țării.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a fost prezent atât la Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie” pentru a binecuvânta și supraveghea îndeaproape lucrarea de organizare a convoiului umanitar, cât și la punctul de trecere a frontierei Siret, însoțind delegația până la încheierea formalităților vamale.