Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților sprijină Spitalul Municipal Vatra Dornei
Misiunea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de a proteja și valorifica patrimoniul cultural și religios al Bucovinei se reflectă atât în proiectele de restaurare a edificiilor istorice, cât și în parteneriatele dezvoltate împreună cu autoritățile publice în sprijinul comunităților locale.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, miercuri, 22 iulie 2026, a fost semnat actul adițional al contractului de comodat pentru clădirea în care funcționează Secția de boli infecțioase a Spitalului Municipal din Vatra Dornei. Imobilul, aflat în proprietatea Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, este pus la dispoziția unității medicale cu titlu gratuit.
Documentul a fost semnat la Primăria Municipiului Vatra Dornei, în prezența primarului Marius Rîpan, a directorului medical al spitalului, dr. Cristian Rusu, și a delegației Centrului eparhial Suceava, din care au făcut parte pr. Viorel Ilișoi, consilier economic și reprezentant al Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, pr. Ștefan Mihalcea, consilier al Sectorului media și comunicare, și pr. Andrei Mocanu, consilier al Sectorului social‑filantropic.
Primarul Marius Rîpan a mulțumit Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților pentru sprijinul constant acordat comunității, subliniind că prelungirea acestui parteneriat permite funcționarea unei secții medicale esențiale, în contextul proiectelor de extindere și modernizare a spitalului.
La rândul său, dr. Cristian Rusu a evidențiat rolul strategic al Secției de boli infecțioase, care deservește aproximativ 40.000 de locuitori din Ținutul Dornelor, apreciind sprijinul oferit de arhiepiscopie și autoritățile locale pentru menținerea serviciilor medicale.
Pr. Andrei Mocanu a arătat că reînnoirea acordului confirmă implicarea Bisericii în susținerea comunității și în răspunsul la nevoile de sănătate publică prin administrarea responsabilă a patrimoniului.
Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei deține în Vatra Dornei trei imobile: clădirea utilizată de Secția de boli infecțioase, un apartament oferit gratuit unei familii aflate în dificultate și fostul Cazinou al Băilor, restaurat și transformat în Centrul Muzeal și Multicultural „Palatul Dornelor”. Redeschis după un amplu proces de consolidare și restaurare, monumentul reprezintă astăzi unul dintre cele mai importante obiective culturale ale Bucovinei, fiind vizitat anual de peste 10.000 de persoane.