Arhiepiscopia Timişoarei are un nou regulament intern
Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Timişoarei are un nou regulament de ordine interioară. Acesta a intrat în vigoare după ce a fost aprobat în şedinţa Permanenţei Consiliului Eparhial din 8 februarie 2012.
"După aprobarea textului regulamentului, acesta a fost trimis oficiilor protopopeşti spre a fi prelucrat cu personalul clerical şi neclerical din eparhie, precum şi a tuturor mănăstirilor. De asemenea, prelucrarea regulamentului intern al Arhiepiscopiei Timişoarei s-a făcut la sediul Centrului eparhial şi cu personalul clerical şi neclerical care activează aici, dar şi la atelierul de lumânări, tipografia eparhială şi la Catedrala mitropolitană. Cu acest prilej, a avut loc nu numai prezentarea textului, a articolelor acestui regulament, ci şi un dialog cu angajaţii noştri, clerici şi neclerici, pe marginea articolelor regulamentului, răspunzându-se întrebărilor, nelămuririlor exprimate de preoţi şi de angajaţii mireni. Fiecare angajat a semnat apoi de luare la cunoştinţă, regulamentul fiind pus la dispoziţia fiecărui conducător de sector, aşa încât persoanele care vor fi angajate în viitor să fie familiarizate cu drepturile şi obligaţiile ce le revin în cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei. Textul acestui regulament de funcţionare internă a fost elaborat în conformitate cu Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române şi cu noul Cod al Muncii şi a fost comunicat Oficiului canonico-juridic al Patriarhiei Române", ne-a declarat pr. Ionel Popescu, vicar-administrativ al Arhiepiscopiei Timişoarei.