Arhiepiscopia Timişoarei are un nou site
Cu binecuvântarea IPS Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi la iniţiativa PS Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, joi, 1 septembrie, cu prilejul începerii Anului Nou Bisericesc, a fost lansat noul site al Arhiepiscopiei Timişoarei, un site modern şi actualizat standardelor web de azi.
Imaginea nouă a site-ului îmbină autenticul, vechiul cu tendinţele de azi, prin fundalul ce imită pergamentul, culori intense potrivite tematic şi imagini mai mari. Noul site este bine structurat, uşor de utilizat, personalizat, acordându-se atenţie elementelor decorative ce se regăsesc în Catedrala mitropolitană, elemente uşor de recunoscut. Emblema mitropoliei a fost restaurată, detaliile sunt mai clare şi culorile mai contrastante, iar textul a fost refăcut. Emblema este acum integrată corespunzător cu titlul site-ului, între cuvintele "Mitropolia" şi "Banatului", pentru a se evidenţia numele. Noul design este mai interactiv, ca prim exemplu ar fi slideshow-ul de pe pagina de start, unde utilizatorii se pot "plimba" foarte uşor printre poze şi text, având acces la informaţie. Tot aici se pot posta diverse anunţuri sau evenimente importante. Datorită complexităţii meniului principal, acesta a fost reorganizat, astfel încât informaţia să fie găsită rapid de către utilizatori. Un site îmbunătăţit pentru a fi mai aproape de oameni În general, lizibilitatea a fost optimizată prin textele mai mari şi aranjarea în pagină. S-au adus la zi mai multe informaţii, s-au îmbunătăţit unele articole existente, au fost postate noi articole şi au fost evidenţiate unele centre religioase, social-filantropice, culturale, precum centrul de pelerinaje, tipografia, atelierul de croitorie, biblioteca. Informaţia a fost reorganizată şi au fost adăugate legături utile. "Această nouă imagine a site-lui Arhiepiscopiei Timişoarei este doar o etapă din proiectul dezvoltării mediatice a Centrului Eparhial, care îşi propune să fie cât mai prompt în transmiterea informaţiilor către vizitatori şi, în mod implicit, către credincioşi. Prin intermediul internetului, care este cel mai utilizat mijloc de comunicare în rândul tinerilor la ora actuală, Biserica trebuie să fie prezentă cu informaţiile bisericeşti şi de răspuns duhovnicesc pe care aceştia le caută. De aceea, considerăm că şi acest canal tehnic de relaţionare, care este internetul, poate fi convertit într-un mod pozitiv şi benefic pentru a fi mai aproape de Dumnezeu", ne-a declarat părintele Zaharia Pereş, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei.