Arhiepiscopia Timișoarei continuă să-i ajute pe cei aflați în dificultate

Un articol de: Diac. Răzvan Fibișan - 14 Aprilie 2020

În contextul pandemiei de COVID-19, Arhiepiscopia Timişoarei, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, a oferit vineri, 10 aprilie, aproximativ 2 tone de mezeluri mai multor spitale și instituții ­publice din județul Timiș, care realizează diverse programe și măsuri de asistență socială în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, vârstnicilor, persoanelor cu dizabilități, precum și altor grupuri vulnerabile.

Printre instituțiile beneficiare se numără: Spitalul de Psihiatrie și Măsuri de Siguranță din Jebel, Spitalul de Psihiatrie Gătaia, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Direcția Generală de Asistență ­Socială și Protecția Copilului Timiș, Federația Caritas a Diocezei Timișoara, Serviciul de Ajutor Maltez şi Fundația Timișoara ’89. Toate aceste instituții acordă servicii sociale de ­calitate persoanelor aflate în situație de criză din punct de vedere social, economic şi medical, inclusiv victimelor violenței domestice, bătrânilor cu boli cronice și venituri precare ori persoanelor fără adăpost. Totodată, reprezentanții Mitropoliei Banatului au oferit și 350 de viziere de protecție.