Arhiepiscopia Tomisului este alături de familiile victimelor incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța
Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul Social, va oferi familiile victimelor incendiului de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța consiliere duhovnicească și suport necesar pentru trecerea prin acest moment apăsător, grav și nedorit, anunță Biroul de comunicare al Arhiepiscopiei.
Totodată, sufletele celor decedați în tragicul eveniment vor fi pomenite de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la altarul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini (jud Suceava), unde se află acum, și al Catedralei din Constanța, dar și de către alți preoți slujitori, la altarele altor biserici din Arhiepiscopie, spre mângâierea lor în lumina Împărăției Cerurilor și spre alinarea durerilor sufletești ale familiilor îndoliate.