Arhiepiscopul Dunării de Jos a vorbit cu soțiile preoților din eparhie
Cu două zile înainte de praznicul Bunei Vestiri, considerată „Ziua mamei creştine”, Arhiepiscopia Dunării de Jos a organizat marți, 23 martie, o întâlnire duhovnicească, în spaţiul online, în care a fost reiterat rolul fundamental al femeii şi al mamei creştine în comunităţile parohiale, precum şi în familie. La evenimentul moderat de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, au participat aproximativ 100 de soţii de preoţi care slujesc în parohii din judeţele Galaţi şi Brăila.
În deschiderea întâlnirii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a adresat din Sala „Episcop Chesarie Păunescu” a Centrului eparhial, un cuvânt de binecuvântare doamnelor preotese care au participat prin intermediul dispozitivelor electronice, apreciind rolul determinant pe care soţia unui preot trebuie să îl aibă atât în familie şi în Biserică, dar şi în societate, ne-a transmis părintele consilier eparhial Rareş Bucur.
„Prin întâlnirea cu doamnele preotese din eparhie, fie şi prin mijloacele care ne stau acum la dispoziţie, am realizat o apropiere a sufletelor şi a inimilor, ca şi cum aş fi văzut-o pe mama sau pe sora mea, dar şi maicile preotese care au contribuit enorm la creşterea şi formarea mea, pentru a înţelege mult mai bine comoara Bisericii, între alte comori. Această comoară o reprezintă femeia mamă, femeia soţie şi lucrătoare pentru mai multă coerenţă şi cooperare a oamenilor în comunităţile parohiale şi, în general, în societate”, a spus ierarhul.
În cadrul convorbirilor, chiriarhul Dunării de Jos a oferit exemple de preotese care trec prin momente dificile și care zilnic se trudesc pentru a avea grijă de membrii familiilor lor greu încercate. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a arătat că pentru orice femeie creştină Maica Domnului rămâne modelul suprem de dăruire, iar preoţii împreună cu soţiile lor sunt cei care aduc în comunitate bucuria, pacea şi dragostea Domnului nostru Iisus Hristos. Prin altruism şi jertfă preotul şi preoteasa sunt cei care prelungesc în parohii iubirea milostivă a lui Dumnezeu.
De asemenea, au fost oferite sfaturi izvorâte din trăirile şi experienţele din viața de parohie a preotului și a familiei lui, evidențiindu-se faptul că multe din activităţile social-filantropice şi educative desfăşurate în parohii sunt susţinute şi sprijinite cu mare dragoste şi devotament de doamnele preotese.
La finalul întâlnirii, doamnele preotese şi-au exprimat bucuria de a participa la acest eveniment de suflet organizat cu puţin timp înainte de sărbătoarea Bunei Vestiri. De asemenea, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a subliniat importanţa slujirii doamnelor preotese în cadrul comunităţilor parohiale: „Această întâlnire a fost o bucurie, dar mai ales o lecţie despre familia temeinică cu preoteasa mamă, preotul tată şi copiii lor recunoscători în slujirea la Altarul Bisericii şi a neamului. O reală sărbătorire cu bucurie, cu anticipaţie, a Bunei Vestiri”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.