Arhiepiscopul Epifanie la ceasul prohodirii

Data: 10 Ianuarie 2013

Joi, 10 ianuarie, în Catedrala arhiepiscopală "Înălţarea Domnului" şi "Sfinţii Trei Ierarhi" din Buzău, a fost înmormântat vrednicul de pomenire Arhiepiscop Epifanie Norocel al Buzăului şi Vrancei. Sfânta Liturghie şi slujba Înmormântării celui dintâi arhiepiscop al eparhiei de la curbura Carpaţilor au fost săvârşite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu un ales sobor de ierarhi, înconjuraţi de mulţi preoţi şi diaconi.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care este acum şi Locţiitor de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, a fost întâmpinat la Buzău în seara zilei de miercuri, 9 ianuarie, de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, membri ai Administraţiei eparhiale buzoiene, cler şi credincioşi din zonă. Preafericirea Sa a oficiat un Trisaghion în noua catedrală, ctitorie a Arhiepiscopului Epifanie, care a trecut la Domnul luni, 7 ianuarie. Joi dimineaţa, în Catedrala arhiepiscopală din Buzău, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de ierarhi din care au făcut parte IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, IPS Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Timotei, Arhiepiscop al Aradului, PS Corneliu, Episcopul Huşilor, PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, PS Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, PS Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, PS Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Răspunsurile liturgice au fost date de corala preoţilor din Vrancea, dirijată de părintele Aurelian Dumitru. La sfintele slujbe au asistat PS Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Armene din România, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, preoţi, monahi şi monahii din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, precum şi o mulţime de credincioşi veniţi să-şi conducă pe ultimul drum ierarhul. Mii de oameni l-au condus pe ultimul drum După săvârşirea Sfintei Liturghii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu ierarhii participanţi, a săvârşit slujba de prohodire a Arhiepiscopului Epifanie, care s-a săvârşit după rânduiala înmormântării călugărilor, aşa cum se procedează în cazul ierarhilor. Slujba de Înmormântare, caracterizată de simplitate şi sobrietate, aminteşte pentru ultima oară de voturile monahale pe care Arhiepiscopul Epifanie le-a asumat când a intrat în cinul monahal şi de renunţarea la această lume trecătoare pentru a gusta în arvună darurile lui Dumnezeu. Purtând în mâini, după obicei, lumânări împreună cu ştergare, ierarhii şi slujitorii s-au rugat în Catedrala arhiepiscopală a Buzăului şi Vrancei pentru ca Dumnezeu să sălăşluiască sufletul Arhiepiscopului Epifanie "în latura aleşilor săi, în locul uşurării, în casa slavei Sale, în desfătarea raiului". Mii de credincioşi buzoieni şi vrânceni au participat la slujba de prohodire a ierarhului care i-a păstorit vreme de trei decenii. Au purtat lumânări în mâini şi au dorit să mai vadă pentru ultima dată pe păstorul lor. La finalul slujbei de prohodire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de învăţătură în care a trecut în revistă viaţa Arhiepiscopului Epifanie, realizările din timpul păstoririi sale, precum şi deschiderea pe care a avut-o către lucrarea misionară a Bisericii Ortodoxe Române. În continuare, părintele Costică Panaite, consilier cultural-învăţământ al eparhiei, a rostit cuvântul omagial "Arhiepiscopul Epifanie la ceasul prohodirii", plin de mărturii despre faptele bune ale arhipăstorului trecut la cele veşnice. În sinteză, părintele a arătat că vrednicul Arhiepiscop Epifanie a fost caracterizat de un zel apostolic, de dorinţa de a aduce vestea cea bună a Domnului şi speranţa mângâierii credincioşilor Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei din toate localităţile, chiar şi în cele mai izolate sate şi cătunuri. Aşa cum spunea un bătrân prezent la înmormântare, sătenii aceia uitaţi parcă de lume "aşteptau de o sută de ani să vadă chipul unui ierarh" şi l-au văzut pe Arhiepiscopul Epifanie, care nu i-a ocolit. După momentul omagial, a urmat procesiunea în jurul Catedralei "Înălţarea Domnului". În faţa coşciugului cu trupul neînsufleţit al arhiereului au fost duse toaca, crucea de mormânt, steagurile, ripidele şi Sfânta Cruce, Mitra şi Omoforul pe care le-a purtat în viaţă Arhiepiscopul Epifanie, perna cu decoraţiile ierarhului. Au mers în faţa cortegiului ierarhii, apoi clerul slujitor, soborul lor fiind urmat de maicile cu căţui, persoanele apropiate şi rudele, reprezentanţii instituţiilor statului, preoţii, monahii, monahiile şi mulţimea de credincioşi. După cele 4 opriri în cadrul cărora s-au rostit rugăciuni pentru odihna sufletului adormitului, trupul neînsufleţit al Arhiepiscopului Epifanie a fost depus în mormântul pe care şi l-a pregătit din timpul vieţii în noua Catedrală arhiepiscopală. Cântarea "Hristos a înviat!" ce a răsunat în sfântul lăcaş pentru veşnica pomenire a Înalt Preasfinţitului Părinte Epifanie a înflăcărat inimile celor prezenţi la funeraliile ce s-au săvârşit ieri, într-o veritabilă zi de gerar. Rânduiala s-a încheiat cu pecetluirea mormântului până la a doua venire a Domnului Hristos, iar apoi fiecare dintre cei participanţi a făcut 12 închinăciuni, zicând: "Odihneşte, Doamne, sufletul robului tău, Arhiepiscopul Epifanie!"