Arhiepiscopul Irineu s-a întâlnit cu tinerii la Vadu Moţilor
Vineri, 12 iulie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent într-una dintre taberele organizate în această vară de către Arhiepiscopie, cea desfășurată la Pensiunea „Valea Ursului” din localitatea Vadu Moților. Din dorința de a se întâlni cu participanții taberei de aici Părintele Arhiepiscop a petrecut un răstimp în mijlocul tinerilor din această tabără, adresându-le numeroase îndemnuri duhovnicești. Înaltpreasfinția Sa le-a recomandat să își trăiască frumos viața, păstrându-și curățenia sufletului și a trupului, hrănindu-se sănătos, culegând învățături prețioase și apropiindu-se mereu de Dumnezeu Care le oferă harul Său sfințitor și vivificator.
Făcând referire la aceste activități dedicate tinerilor, Arhipăstorul a spus: „Consider că sunt foarte binevenite aceste tabere de tineret sau minivacanțe, în cadrul cărora copiii și tinerii noștri ortodocși pot să beneficieze de relaxare fizică și de revigorare spirituală. Nicăieri nu se pot realiza acestea ca în mijlocul naturii, unde ființa umană este încântată de ciripitul păsărilor și de mireasma florilor, de foșnetul copacilor și murmurul izvoarelor. Există un aforism străvechi cu valoare de principiu: «Mens sana in corpore sano», care înseamnă: «Minte sănătoasă în trup sănătos». Înțelegem, deci, cât de necesară este o tabără pentru a ne reface puterile psihofizice. Numai așa mintea noastră și duhul nostru vor reuși să-și exercite deplin valențele lor ca să fim roditori sau eficienți în diversele activități și în viața noastră cotidiană”.
În lunile iulie, august și septembrie, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei demarează al doilea mare program anual pentru tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani din Eparhie: Taberele de tineret. Acțiunile sunt organizate în șase centre din județele Alba și Mureș, în cadrul cărora sunt derulate diferite activități recreative și artistice. Taberele pentru tineret au un program bogat, bine stabilit, ce le oferă participanților o modalitate plăcută şi eficientă de petrecere a vacanţei de vară. Programul include rugăciunea de dimineaţă şi de seară, ateliere de discuţii pe diferite teme de interes pentru tineri, o serie de concursuri și întreceri cu numele „Olimpiada Sfințeniei”, jocuri de tabără, de auto-cunoaştere, de comunicare, de team-building, concurs de artă fotografică, atelier de cruciuliţe şi metanii, pictură pe sticlă, origami, curs de bătut toaca, seri speciale (teatru improvizat, film, muzică şi karaoke, poezie, obiceiuri și tradiții locale), drumeţii şi foc de tabără. Tabăra de la Vadu Moților este coordonată de către părintele paroh Daniel Bexa, în colaborare cu Departamentul de tineret al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. (Radio Reîntregirea)