Arhiepiscopul Justinian Chira, pomenit la nouă ani de la trecerea la Domnul
La nouă ani de când vrednicul de pomenire Arhiepiscop Justinian Chira a trecut la Domnul, joi, 30 octombrie, la Mănăstirea Rohia a fost săvârşită Sfânta Liturghie în biserica mare a așezământului monahal de către Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, împreună cu un sobor de preoţi, în prezenţa Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.
La ectenia pentru cei adormiți a fost amintit vrednicul de pomenire Părinte Arhiepiscop Justinian. La momentul chinonicului, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a vorbit despre vrednicul de pomenire Arhiepiscop Justinian și Mănăstirea Rohia.
„Se împlinesc nouă ani de la mutarea de pe pământ la Cer, de la plecarea în lumea veșniciei a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Justinian, părintele nostru cel bun și blând, cu viață sfântă, care a dorit să fie așezat pentru odihnă veșnică în mănăstirea pe care a iubit-o atât de mult, Mănăstirea Rohia, unde a stărețit 30 de ani, din 1943 până în 1973, când a fost ales ca Episcop-vicar la Cluj, Rohia pe care a iubit-o și căruia i-a asigurat continuitatea și dăinuirea”, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
După Sfânta Liturghie, toți credincioșii s-au îndreptat spre mormântul de la poarta Mănăstirii Rohia, unde a fost săvârşită slujba de pomenire, iar cei prezenți au primit câte un colac de grâu, după datină.