Arhiepiscopul Teofil Herineanu, pomenit la Cluj-Napoca

Un articol de: Grigore Sâmboan - 05 Noiembrie 2019

Arhiepiscopul Teofil Herineanu a fost comemorat duminică, 3 noiembrie, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, la 27 ani de la trecerea la cele veșnice, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Parastasul a avut loc după săvârşirea Sfintei Liturghii, în cadrul căreia ierarhul a vorbit despre Pilda bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr: „Bogăția care rămâne, comoara pe care ne-o adunăm în cer, este aceea care rezultă din ajutorarea săracilor. Aceasta e atitudinea cea bună, să avem cele necesare pentru hrană și pentru îmbrăcăminte, pentru noi și pentru copiii noștri, pentru că bogăția prea multă îl înstrăinează pe om de rugăciune, de biserică și de cele sfinte”. La finalul Parastasului, ierarhul a vorbit şi despre vrednicul de pomenire ierarh Teofil Herineanu.

„Două virtuți mari au strălucit în viața acestui slujitor al lui Dumnezeu. Pe de o parte, era omul rugăciunii, mai rugător decât noi, iar pe de altă parte, era omul milosteniei. Când își lua salariul, sărmanii din Cluj-Napoca stăteau la rând pentru a-și primi ajutorul de la Arhiepiscopul Teofil Herineanu”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei. În cripta ierarhilor Eparhiei Clujului, de la demisolul catedralei, Părintele Mitropolit Andrei şi soborul slujitor au rostit o ectenie la mormântul Arhiepiscopului Teofil Herineanu.