Arhimandritul Arsenie Voaideş, pomenit la Berzunţi
La Mănăstirea „Schimbarea la Faţă" - Berzunţi, s-a oficiat duminică, 18 martie 2018, Parastasul la 40 de zile de când arhimandritul Arsenie Voaideş s-a mutat la ceruri. Slujba a fost săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, după oficierea Sfintei Liturghii, în prezenţa a numeroşi preoţi şi credincioşi. Diaconul Vasile Leru a fost hirotonit cu acest prilej preot pe seama bisericii aşezării monahale.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a îndemnat pe creştinii prezenţi la urmarea şi trăirea virtuţilor creştine, adresând un cuvânt de mângâiere pentru fiii duhovniceşti ai părintelui Arsenie. „Părintele Arsenie a arătat multora calea către Hristos, pentru că el trăia Liturghia şi viaţa aceasta intens. Probabil că tocmai de aceea, asemenea unei lumânări, s-a stins, pentru faptul că a ars mult şi repede. El avea o energie pe care o poţi găsi la aceia pe care Dumnezeu i-a ales să fie stâlp de foc care trece prin orice întuneric, prin orice primejdie", a subliniat IPS Ioachim.
Pelerinii au primit la final un pachet cu ofrande întru pomenirea arhimandritului Arsenie Voaideş.