Arhimandritul Mihail Goia, înmormântat la Mănăstirea Topliţa, judeţul Harghita

Data: 06 Septembrie 2016

Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a participat vineri, 2 septembrie, la slujba de priveghere pentru arhimandritul Mihail Goia, fost stareț al Mănăstirii Nicula, judeţul Cluj, timp de șapte ani. Din cadrul centrului eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului l-au însoțit pe ierarh exarhul mănăstirilor, arhim. Dumitru Cobzaru și consilierul pentru probleme de misiune și protocol, arhid. Claudiu Ioan Grama.

Slujba a avut loc la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din localitatea Toplița județul Harghita, acolo unde părintele Mihail a slujit încă din anul 1957. Celor prezenți la căpătâiul arhimandritului Mihail, IPS Mitropolit Andrei le-a vorbit despre rolul părintelui duhovnicesc în viața fiecărui om, dându-l exemplu pe arhimandritul Mihail care a fost părinte spiritual pentru nenu­mărați oameni din toate mediile sociale: „Medităm astăzi la un lucru important: misiunea de părinte duhovnicesc. Sfântul Pavel zice în Epistola I către corinteni: «De aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi». Părintele Mihail a avut mulți copii duhov­nicești și fiecare dintre ei ar putea spune: «nu am avut mai mulți părinți duhovnicești decât pe părintele Mihail, arhimandritul». Și dacă medităm așa acum au meditat și atâția sfinți părinți la această misiune unică, acea de părinte spiritual, pe care de zeci de ani a împlinit-o părintele Mihail, am vedea că, întâi de toate, ca un părinte bun i-a primit pe toți, absolut pe toți, c-au fost buni, c-au fost răi, c-au fost titrați, c-au fost simpli, c-au fost bisericoși sau mai puțin bisericoși, ca un părinte duhovnicesc bun i-a primit pe toți. După ce i-a primit pe toți, i-a iubit pe toți, pentru că, așa cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, pe cât mai important este sufletul decât trupul, pe atât de important este părintele spiritual decât părintele fizic. Părintele duhovnicesc se roagă pentru toți. Câte rugăciuni nu a făcut părintele Mihail arhimandritul, părintele nostru, câte rugăciuni nu a făcut pentru fiii săi duhovnicești, pentru noi pentru toți. Părintele duhovnicesc le poartă sarcinile la toți. Unde aleargă bietul om atunci când este necăjit și întristat? La patrafirul lui au venit și au primit întărire și îmbărbătare. Și atunci, de bună seamă, când pleacă dintre noi, sufletul nostru se cernește și ne dăm seama cât de efemeri suntem”.

Arhimandritul Mihail Goia, unul dintre duhovnicii însemnați ai Transilvaniei, născut Miron, la 23 noiembrie 1927 în Topliţa, judeţul Harghita, deşi singur la părinţi, a plecat la Mănăstirea Neamţ în 26 octombrie 1940 şi a fost tuns în monahism la 1948 la Pângăraţi.

Împreună cu stareţul Varahiil s-a așezat la Mănăstirea Nicula în decembrie 1948, cu două săptămâni înainte de Crăciun. Diacon şi preot a fost hirotonit la 20 iunie 1948 la Iaşi şi respectiv 1 decembrie 1949 la Cluj. În 1952, va deveni întâistătător la Nicula, la 23 mai 1955, şi va păstra această funcţie până în august 1957, când va pleca la Mănăstirea „Sfântul Ilie” – Topliţa, unde a devenit arhimandrit și stareţ, până în 1995. A fost scos afară din mănăstire cu Decretul 410 din 1959 și a fost trimis la Catedrala din Alba Iulia provizoriu, unde a stat 10 ani. Arhimandritul Mihail Goia este socotit unul dintre cei mai însemnaţi stareţi ai monahismului transilvan. S-a mutat la Domnul la vârsta de 90 de ani, pe 31 august 2016 la Mănăstirea Toplița. Slujba de înmormântare a avut loc sâmbătă, 3 septembrie și a fost oficiată de Preasfințitul Ignatie Mureșanul, episcop vicar al Spaniei și Portugaliei.