Arhimandritul Serafim Man - un părinte duhovnicesc, harnic şi misionar

Data: 14 Feb 2013

Cu multă tristeţe am primit vestea trecerii din această viaţă a Părintelui Arhimandrit Serafim Man, de la Mănăstirea Sfânta Ana - Rohia, venerabil şi îmbunătăţit duhovnic, fost stareţ al acestei mănăstiri, gospodar şi jertfelnic.

Într-o perioadă grea pentru Biserică şi pentru slujitorii ei, Părintele Serafim a fost un misionar autentic, „făcându-se pildă credincioşilor cu vorbirea, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa şi cu viaţa curată“ (1 Timotei 4, 12).

Dragostea şi râvna părintelui duhovnic Serafim Man au făcut din această mănăstire o oază de viaţă spirituală pentru mulţi credincioşi care i-au trecut pragul.

Toate împlinirile sale misionar-pastorale şi administrativ-gospodăreşti i-au luminat sufletul şi chipul, pregătindu-l pentru ziua întâlnirii sale cu Mântuitorul Hristos, Păstorul cel Bun, Căruia I-a închinat întreaga viaţă.

Duhovnic iscusit, deopotrivă pentru clerici, pentru călugări şi pentru mireni, Părintele Se­ra­fim era un sfătuitor în­ţe­lept şi echilibrat. Inspirat de cu­vintele Sfintelor Scripturi, ale Sfinţilor Părinţi şi de experienţa vieţii sale duhovniceşti, învăţătura sa era în acelaşi timp du­hov­ni­cească şi profund umană.

Blând, paşnic şi doritor de linişte, în mănăstire sau oriunde l-a purtat slujirea, Părintele Arhimandrit Serafim a fost un monah evlavios şi rugător, smerit şi râvnitor, vieţuind în rugăciune, osteneli şi nevoinţe, pe care cu smerenie le păstra tăinuite asemenea părinţilor din Pateric.

Preţuind în chip deosebit minunata lucrare a Părintelui Arhimandrit Serafim Man în ogorul Domnului pe tărâm du­hov­nicesc şi cărturăresc, precum şi bogata sa activitate gospodărească, înălţăm stă­ru­i­toare rugăciune către Hristos Domnul Cel Înviat din morţi să odihnească sufletul său în lumina cea neînserată a Îm­pă­răţiei cerurilor, unde drepţii ca luminătorii strălucesc, să mân­gâie obştea Mănăstirii Rohia şi pe toţi cei care l-au cunoscut şi preţuit.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesaj adresat obştii îndoliate a Mănăstirii Sfânta Ana - Rohia, la slujba de înmormântare a Părintelui Arhimandrit Serafim Man, vineri, 15 februarie 2013.