Armata și Biserica vin în sprijinul familiilor prahovene defavorizate
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă, 16 aprilie, o nouă acțiune de ajutorare în cadrul campaniei „Implică-te! Împreună reușim mai mult!” Acestora li s-au alăturat reprezentanții Comandamentului Componentei Aeriene care au sprijinit familiile cu posibilități materiale reduse din parohiile prahovene Varnița, Șirna și Tăriceni, cărora le-au oferit pachete cu alimente de strictă necesitate.
Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor bucureșteni, a vorbit despre cea mai recentă acțiune de binefacere desfășurată în cadrul acestei campanii și despre cooperarea deosebit de rodnică și durabilă dintre Armată și Biserică: „Cunoaștem foarte bine că Biserica a apărat întotdeauna integritatea spirituală a neamului român, fiind cea care a menținut neamul nostru în unitate. Totodată, Armata a apărat integritatea teritorială a acestuia și, mai mult decât atât, a sprijinit Biserica prin cultivarea unor reale valori umane: dreptate, adevăr, curaj, onoare și credință. Conștiința neamului românesc este păstrată, fără doar și poate, prin neobosita luptă dusă de aceste două instituții. Activitatea aduce în actualitate grija acestor două instituții față de oameni”.
Sorin Săftoiu, plutonier adjutant principal în cadrul Comandamentului Componentei Aeriene, a adăugat: „Posibilitatea de a participa la acțiuni de acest fel reprezintă pentru noi o ocazie de a mulțumi celor care, prin votul lor de încredere, situează cele două instituții, Armata și Biserica, în topul încrederii românilor. Astfel, Comandamentul Componentei Aeriene și voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat o activitate de caritate adresată oamenilor aflați în dificultate, acțiune la care rezonăm spontan”.
Fiecare activitate desfășurată de voluntari este realizată în colaborare cu preotul din localitatea vizitată, el cunoscând cel mai bine realitatea socială a comunității. Părintele Teodor Ciprian Stănică, de la Parohia Tăriceni, județul Prahova, a mulțumit părților implicate pentru ajutorul oferit persoanelor nevoiașe.
De la începutul anului 2022, voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au sprijinit, în cadrul acestei campanii, peste 400 de familii din 31 de parohii ale județelor Ilfov și Prahova.