„Arta de-a fi pururi tânăr“, la Timişoara
Duminică, 29 mai, la Sala Capitol a Filarmonicii Banatul din Timişoara, a avut loc spectacolul de binefacere "Arta de a fi pururi tânăr" pentru olimpicii timişeni. Evenimentul a fost organizat în cinstea Zilei Internaţionale a Copilului de către Fundaţia Culturală Artmedia, Mitropolia Banatului şi Primăria Municipiului Timişoara, în colaborare cu Filarmonica "Banatul" Timişoara.
Din partea Arhiepiscopiei Timişoarei a fost prezent la eveniment părintele Zaharia Pereş, consilier cultural, care a transmis celor prezenţi binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi salutul Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. "Evenimentul reprezintă un moment deosebit de important pentru cei mai buni copii la învăţătură ai judeţului Timiş, întrucât evidenţiază pe cei merituoşi, acordându-li-se atenţie şi nădejde pentru un viitor mai sigur şi mai bun. De aceea, şi Mitropolia Banatului alături de Fundaţia Culturală Artmedia prin generozitatea unor sponsori locali au acordat diplome şi premii constând în cărţi, dulciuri şi bani în valoare de peste 25.000 lei. Nădăjduim că manifestarea culturală dedicată olimpicilor timişeni va fi un impuls pentru cei care pot să sprijine aceşti copii deosebiţi, pentru a continua studiul la cel mai înalt nivel şi pentru a-şi folosi aceste cunoştinţe în folosul ţării şi societăţii româneşti. Totodată, ne-am dorit să arătăm tinerilor că în viaţă poţi să ai succes şi poţi să realizezi multe lucruri prin forţele proprii, dar e necesar să ţii seama permanent de ajutorul lui Dumnezeu pentru ca drumul să fie mai uşor şi bucuria să fie deplină", ne-a declarat părintele Zaharia Pereş. Se cuvine să apreciem efortul depus de profesoara Doina Popa, preşedinta Fundaţiei Artmedia, care a pus mult suflet pentru buna desfăşurare a manifestării şi pentru fructuoasa colaborare cu Mitropolia Banatului pe mai multe proiecte cu caracter cultural-educaţional şi care ne-a declarat: "Sunt foarte mândră că împreună cu Mitropolia Banatului şi ceilalţi organizatori am reuşit din nou să îi cinstim, să-i onorăm şi să-i răsplătim atât cât ne-a stat în putinţă pe cei mai buni dintre cei mai buni". Un spectacol de marcă, "Arta de a fi pururi tânăr", a fost organizat în două secţiuni, prima parte un recital muzical Mădălina Lefter, o tânără artistă foarte talentată care a obţinut mai multe premii naţionale şi internaţionale, iar în partea a doua, renumitul actor Dan Puric de la Teatrul Naţional din Bucureşti a încântat asistenţa prin talentul său inconfundabil. În finalul evenimentului, corul Facultăţii de Teologie din Timişoara, condus de preot conf. univ. dr. Nicolae Belean, a cântat "La mulţi ani!" pentru toţi olimpicii premiaţi.