Artă populară băcăuană, la un târg din Israel
În perioada 15-27 august, artişti populari din judeţul Bacău vor reprezenta România la Târgul Internaţional de Arte şi Meşteşuguri de la Ierusalim. Standul ţării noastre, organizat de Institutul Cultural Român (ICR) de la Tel Aviv, va cuprinde obiecte de artă populară din judeţul Bacău (costume tradiţionale româneşti, ii, ştergare şi feţe de masă autentice ţesute în casă, ceramică, ouă încondeiate, obiecte de artizanat din lemn, toate lucrate manual), la târg fiind invitaţi meşterii populari Marian Lungu, Anamaria Ardeleanu, Anca Gabriela Lungu şi Maricica Ardeleanu. Aceştia vor oferi demonstraţii de meşteşuguri şi vor invita publicul să participe la workshop-uri ad-hoc.
Târgul Internaţional de Arte şi Meşteşuguri de la Ierusalim, cel mai mare eveniment de profil din Israel, reuneşte, la fiecare ediţie, peste 200 de artişti din Israel şi peste 60 de standuri internaţionale, prezentând obiecte de artizanat realizate în tehnici din cele mai diverse, de la cele tradiţionale până la tehnologii contemporane de manufacturare, serii mici sau unicate. În cadrul târgului au loc demonstraţii de lucru, spectacole de teatru neconvenţional, muzică, dans, precum şi un târg internaţional culinar.