Artă tradițională bănățeană la București
La Palatul Dacia din București, în cadrul Art Safari, este deschisă expoziția „Grădina Raiului”, care aduce în atenția vizitatorului rafinamentul artei tradiționale bănățene, reconstituind simbolic paradisul pierdut prin patrimoniul etnografic. Pot fi redescoperite astfel sensuri uitate, coduri culturale profunde și identități colective, reflectate în simboluri arhaice, precum mărul de aur sau grădina înflorită, embleme ale nemuririi, înțelepciunii și frumuseții eterne.
În centrul demersului artistic se află dialogul dintre piesele din Colecția Etnografică Marius Matei și fotografiile Annei Senik, artist vizual din Ucraina. Prin lentila sa sensibilă, costumele și textilele tradiționale sunt reinterpretate ca forme de exprimare identitară în lumea de azi, demonstrând forța de regenerare a patrimoniului viu. Colecția Etnografică Marius Matei, compusă din peste 3.500 de piese (costume populare, podoabe, țesături și fotografii de epocă), reprezintă satul bănățean de altădată, informează artsafari.ro.
Expoziţia este curatoriată de dr. Iulia Gorneanu, de la Institutul Naţional al Patrimoniului, şi dr. Marius Matei, şi poate fi vizitată până în data de 29 iunie 2025.