Artista Carolina Iacob şi calea spre fericire

Rolul artei este de a te muta în alt timp, într-o altă lume, ţie inaccesibilă, condiţia care face posibilă această peregrinare fiind sinceritatea. Nicolae Grigorescu sfătuia astfel artistul: "Fă ce simţi şi atât cât simţi - unde nu te mai mişcă, lasă paleta jos: lucrul tău, fiind numai sinceritate, va creşte şi se va desăvârşi în sufletul celorlalţi. Va trăi. Altfel, vrând să-l isprăveşti, îl omori."

Sinceritatea şi simplitatea în artă sunt rodnice acolo unde sufletul e plin, e frumos, e generos: are ceva de împărtăşit şi e mai fericit a da decât a lua. Se împărtăşeşte pe sine. În acest sens, tot Nicolae Grigorescu afirma că "sentimentul colorează, nu pensula. Poţi colora c-o bucăţică de cărbune, şi toate tuburile din lume nu-ţi dau albastrul unei flori de inişor dacă nu-l ai în suflet." Mult albastru am regăsit în pictura artistei plastice Carolina Iacob, a cărei expoziţie a fost găzduită de Cercul Militar National în perioada 6-22 aprilie. Albastrul poartă cu el ştiinţa plutirii şi o stare de fericire în care sufletul se trezeşte. Totul este viu, obiectele sunt însufleţite, şi nu ştiu de ce m-am dus cu gândul la "De-a viul" - cartea de versuri a poetului Teodor Dună, recent publicată de editura Cartea Românească. Şi acolo este un surplus de viaţă, poetul e prins într-o aură vie, dar viziunea nu are seninătatea şi nici căldura din picturile Carolinei Iacob. Albul lui e rece, atmosfera provine dintr-o încrengătură imaginativă în care te prinzi fără a te putea ridica spre aerul înălţimilor pe care un suflet curat ca al Carolinei Iacob îl respiră cu naturaleţe. Ceasornicul, prezent în flori şi în alte lucruri, nu măsoară ca la Lucian Blaga destrămarea, ci mai degrabă, florile par împlinite şi poartă o bucurie senină. Nu există nicio revoltă împotriva timpului, el este acceptat, le rotunjeşte şi le împlineşte pe toate. Mi se pare foarte potrivită perioada în care ne-au fost făcute cunoscute tablourile. Este tocmai perioada pascală, când Iisus s-a făcut cunoscut ucenicilor şi le-a spus: "Bucuraţi-vă" şi "Pace vouă". Pacea şi bucuria izvorăsc din sufletul care s-a exprimat în imagini. Artista mi-a vorbit despre "fericirile ei" - trei tablouri pe tema "călătorie spre fericire". Plutirea, puritatea, simetria om-pasăre, suflet-pasăre ne încredinţează că, într-adevăr, calea spre fericire este calea sufletului-copil. Numai copilul îşi trăieşte sentimentele într-o prelungire a lumii, lumea devenind pentru el un spaţiu mai larg al propriului eu. Dar nu doar copiii sunt puri. Bătrânii sunt şi ei prezenţi. Mi-a rămas în minte un tablou în care perechi de bunici străjuiau pe acoperişuri albe de case, nişte amintiri sau oameni vii, oricum, perechi-perechi, erau smeriţi şi curaţi. Uneori lumea din imagini este discontinuă şi astfel sunt subliniate mai tare cele ce merită a fi subliniate. O mână orantă în faţa unei biserici, pantofii unei femei sau pantofii lui Charlie Chaplin pun în evidenţă din nou plutirea. Ţine de sublim dialogul sufletesc dintre Carolina Iacob şi poeta Constanţa Buzea. Unul dintre tablouri poartă numele unui vers frumos din lirica poetei sfioase, sfiala fiind proprie sufletului în stare de graţie. Şi cum să nu fie în starea de graţie cea care rosteşte "culeg cu sufletul un nufăr"? Alt tablou reprezintă cerşetorul despre care vorbeşte Constanţa Buzea în volumul "Netrăitele I", cerşetor care i se pare a fi înger. Cele două, poeta şi pictoriţa, au fost colege de şcoală primară. Aflăm tot din "Netrăitele": "Câte lucruri aş fi vrut să nu se întâmple! Să nu miroasă clasa a gaz, să nu cresc. Dar să alerg de mână cu Carolina, care avea caiete frumoase şi cuburi de zahăr pe care mi le arăta ca unei lihnite. Caligrafia ei impecabilă, dar poate şi foamea, îmi dădea vertije. Desenele ei îmi îndulceau lacrimile. Nu eram în stare s-o imit." Şi noi am vrea să alergăm cu Carolina Iacob prin universul ei fantastic, locuit de îngeri şi de copii cu capetele protejate de scoici, ascultând pururi o muzică redată explicit în multe tablouri pentru noi, "cei mari". Mulţumim pentru starea de fericire, doamnă Carolina Iacob!