Asceza tăinuită

Adâncul inimii este în mod firesc retractil, discret, bucuros de întâlnirea tainică şi delicată cu Dumnezeu, Cel Care este în ascuns şi Care vede în ascuns. Rugăciunea făcută în spatele uşilor încuiate, recomandată de Mântuitorul în Predica de pe munte (Mt. 6, 6), îşi găseşte corespondentul practic în toată nevoinţa tăinuită a monahilor din pustie şi a tuturor celor care le-au urmat.

O lecţie despre importanţa şi locul discreţiei în viaţa creştină primeşte de la avva Iosif preotul Eulogios. Ucenic al Sfântului Ioan Gură de Aur, acesta din urmă a fost un preot care practica o asceză foarte severă; postea câte două zile la rând, iar uneori şi câte o săptămână întreagă. Viaţa lui de nevoinţă se centra în jurul acestor bravuri pe care le socotea din cale-afară de importante. Pe avva Iosif de la Panefisi îl vizitează tocmai pentru a vedea la el o viaţă şi mai aspră. Întâlnirea nu a fost, cel puţin în prima fază, la nivelul aşteptărilor pentru că bătrânul l-a primit după toate regulile ospitalităţii, i-a pus dinainte tot ceea ce avea şi a mâncat el cel dintâi, chiar dacă ucenicii lui Eulogios l-au avertizat pe bătrân că învăţătorul lor nu mănâncă decât pâine şi sare.

Preotul Eulogios a rămas acolo trei zile, dar „n-au auzit nici o cântare de psalmi şi nici o rugăciune, deoarece şgazdeleţ îşi făceau lucrarea într-ascuns. Şi au plecat fără să se aleagă cu vreun folos“. La plecare însă au rătăcit drumul şi au fost nevoiţi să se întoarcă la bătrân. Acolo, înainte de a intra au auzit cântări de psalmi. Au fost primiţi cu bucurie şi fiind însetaţi de pe drum, au primit apă de la bătrân. Era un amestec imposibil de băut de apă de mare cu apă dulce. La insistenţele preotului Eulogios, bătrânul Iosif a trebuit să îşi descopere nevoinţa: „Paharul cu vin era al dragostei. Cel cu apă îl beau fraţii tot timpul“. În felul acesta „l-a învăţat pe preot să discearnă gândurile, tăindu-i toate şapucăturileţ omeneşti“ .

Singurul scop al ascezei creştine, al întregii osteneli este acela de a plăcea lui Dumnezeu, Cel ascuns, Care vede în ascuns. Tocmai de aceea nevoinţa este o jertfă născută din dragoste, care, mai înainte de orice, este gratuită. Ascetul nu caută slava deşartă a virtuţilor părute, de aceea este cât se poate de precaut şi nu doar că se fereşte să îşi afişeze lucrarea, dar face tot ce îi stă în putinţă să menajeze intimitatea întâlnirii cu Dumnezeu. Aceasta este marea lecţie a avvei Iosif, un ecou al îndemnului evanghelic de a nu face paradă cu evlavia şi rugăciunea, acte fundamental intime, care scoase la iveală riscă să se denatureze, să îşi piardă sensul şi semnificaţia.

Pe de altă parte, remarcabilă este receptivitatea preotului Eulogios. Receptivitatea este de altfel una dintre caracteristicile care traversează Patericul de la un capăt la celălalt. Asceţii mai mult sau mai puţin renumiţi, la fel ca şi fraţii începători, Îl caută din toată inima pe Dumnezeu, Care le grăieşte mai ales prin oameni. De aceea când li se arată că un oarecare aspect al vieţii lor, oricât de neînsemnat, este nepotrivit cu voia lui Dumnezeu, sunt gata de schimbare (un maxim în acest sens este atins de bătrânul care propune ucenicului său inversarea rolurilor atunci când înţelege că tânărul avea o înţelepciune practică ce o depăşea pe a sa). Eulogios vine la avva Iosif ca un ascet aspru, sigur de vitejia sa în lupta cu trupul, şi pleacă un om cu discernământ şi măsură, care „a devenit socotit la minte, mânca tot ce i se punea în faţă şi a învăţat şi el să se ostenească într-ascuns“.