Ascultă glasul conștiinței

Când tainicul suflet se simte stingher, 
Când ruga se pierde în van prin eter, 
Când luna în noapte îngheaţă pe cer, 
Când aştri se-nchid în hău şi mister, 
Când apele-n râuri s-oprite de ger,
Iar şesul devine pustiu auster, 
Tu, fiul luminii moştenitor, 
Devii fiul pierzării, risipitor!

Când noaptea începe, deşi e lumină, 
Când plouă-n torente, deşi-i zi senină, 
Când lumea-i atee, deşi se închină, 
Când totu-i haotic, deşi-i disciplină, 
Când pacea umană nu-i pace divină, 
Ştiinţa lumească e anticreştină,
Tu, chipul iconic, făcut de Hristos, 
Devii chip hidos, de fiu păcătos!?

Când fiii din sate mai toţi au plecat, 
Şi negura vremii pe moşi i-a-ngropat, 
Când amnezia în minți s-a fixat, 
Când post-creștinismul e lege de stat, 
Tot ce este vechi e bun de’aruncat,
Când morţii mai cântă: „Hristos a-nviat!” 
Tu, fiul iubirii, binecrescut,
De ce-ai devenit, astăzi, fiul pierdut!?

(Meditaţie lirică la Duminica fiului risipitor, anul 2017)