Aşezământ religios-cultural la Hârja
PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a binecuvântat sâmbătă, 1 septembrie, aşezământul religios-cultural "Adormirea Maicii Domnului" şi "Sfântul Dionisie Exiguul" din parohia Hârja, Protopopiatul Oneşti, judeţul Bacău. După cum ne-a relatat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, clădirea aşezământului va avea o destinaţie specială. "PS Ioachim Băcăuanul a fost aşteptat de pr. paroh Ilarion Mâţă, de soborul de preoţi şi de cei aproape 300 de credincioşi. Preasfinţia Sa a sfinţit clădirea aşezământului de la Hârja, care va fi multifuncţională. Aici vor avea loc simpozioane, seminarii, urmând să fie folosit ca paraclis pe timp de iarnă. Foarte mulţi dintre cei care au participat la eveniment sunt susţinătorii aşezământului. Episcopul-vicar al Eparhiei Romanului şi Bacăului a dat binecuvântare ca în continuare preoţii Protoieriei Oneşti să ajute aşezământul de la Hârja cu alimentele necesare pentru perioada iernii. Ne-am bucurat de prezenţa Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul şi de cuvântul de zidire sufletească. În cadrul Sfintei Liturghii oficiată cu acest prilej au fost rostire rugăciuni pentru binecuvântarea noului an bisericesc. Ierarhul nostru i-a vizitat apoi pe bătrânii din cadrul Centrului rezidenţial de îngrijire a persoanelor vârstnice "Sfântul Ştefan cel Mare" Hârja", a spus pr. protopop Constantin Alupei. În după-amiaza zilei de sâmbătă, PS Ioachim Băcăuanul a vizitat câteva şantiere ale unor biserici din Protopopiatul Oneşti. (C. Ciofu)