Așezământul monahal social „Țara Almăjului” și-a sărbătorit hramul
În ziua de pomenire a Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Așezământul monahal social „Țara Almăjului”, județul Caraș-Severin, și-a prăznuit cel de-al doilea hram, prilej cu care Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a poposit în mijlocul credincioșilor din această zonă. Înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a sfințit pictura care împodobește biserica așezământului monahal cu hramurile „Învierea Domnului” și „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, am binecuvântat și veșmântul picturii din biserica așezământului. Pictura este deosebit de frumoasă și împodobește în chip deosebit această biserică, mireasa lui Hristos. Înainte de Sfânta Liturghie, am binecuvântat pictura, iar la Sfânta Liturghie ne-am bucurat împreună cu preoții din depresiunea Almăjului și cu foarte mulți credincioși cu care am fost în rugăciune și comuniune”, a spus Episcopul Caransebeșului. Pentru lucrările de înfrumusețare a sfântului lăcaş, dar și pentru misiunea pastorală desfășurată cu multă dăruire în cadrul așezământului monahal din Țara Almăjului, părintele ieromonah Teofil Zamela a fost hirotesit protosinghel. De asemenea, ctitorul Ion Hânda a primit Ordinul eparhial „Crucea Episcop Elie Miron Cristea” clasa a II-a pentru mireni, iar Ion Lala, Diploma de excelență „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Alți ctitori și binefăcători au primit, din partea chiriarhului, Diploma de excelență „Episcop Emilian Birdaș”.
Piatra de temelie a acestui așezământ mănăstiresc a fost pusă în 22 septembrie 2013, de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. În 29 august 2018, biserica Așezământului monahal social „Țara Almăjului” a fost târnosită.
Actualul aşezământ din Țara Almăjului a luat fiinţă din dorinţa şi dragostea unor credincioşi almăjeni de a avea în mijlocul lor o vatră monahală, dar şi un centru social, unde rugăciunea să fie împletită cu ajutorarea semenilor nevoiaşi şi în suferinţă. În prezent, în incinta aşezământului funcționează un cămin pentru persoane vârstnice și este în construcție un centru pentru tineret, unde vor fi desfăşurate acţiuni educative, culturale, spirituale şi tabere.