„Asia va ieşi prima din criză“
Trendul descendent impus de criza financiară se găseşte într-un proces de atenuare, iar programele naţionale de stimulare economică introduse de guverne încep să aibă efecte pozitive, a declarat miliardarul George Soros pentru ediţia de ieri a „Frankfurter Allgemeine Zeitung“.
Soros anticipează că Asia va fi prima regiune care va ieşi din criză, iar China va depăşi Statele Unite şi va prelua rolul de motor de creştere economică al lumii. „Căderea economică a fost oprită, iar colapsul sistemului financiar evitat. Programele naţionale de stimulare economică încep să-şi facă efectul. Dinamica descendentă se atenuează. Mă aştept ca redresarea economică să recupereze în jur de jumătate din declinul înregistrat (cauzat de criză şi recesiune, n.r.), apoi să treacă în zona stagnării. Asia va fi prima regiune care va ieşi din criză, însă America trece în prezent printr-un proces similar“, a declarat Soros, într-un interviu pentru publicaţia germană. Soros a mai afirmat că dolarul american se regăseşte deja într-o poziţie slabă şi nu se va deprecia în raport cu euro, ci ar putea chiar să crească. Miliardarul consideră că criza financiară s-a dovedit a reprezenta un avantaj important pentru statele „mai slabe“, spre obiectivul de a face parte din sistemul euro. „Însă criza ar trebui să motiveze Germania, din poziţia de cea mai puternică ţară, să lanseze propuneri pentru un sistem euro mai eficient. Simt lipsa spiritului de leadership din partea Guvernului german în această problemă. Germania nu ar mai trebui să manifeste reticenţă faţă de emisiunile de eurobonduri“, a comentat Soros.