Asistență medicală pentru 140 de persoane din trei sate sibiene
Un grup de 140 de persoane din satele Boarta, Buia și Șeica Mare, județul Sibiu, a beneficiat recent de asistență medicală gratuită oferită de cadre medicale din cadrul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” în cadrul unui proiect desfășurat în colaborare cu Arhiepiscopia Sibiului.
Activitatea a avut loc în grădinița din localitatea Boarta, județul Sibiu, unde cele 140 de persoane din satele amintite au primit gratuit consultații medicale de specialitate: medicină de familie, stomatologie, chirurgie, medicină internă, medicină de laborator, psihiatrie, cardiologie, ecografie, oftalmologie, ORL, dermatologie, CPU și ortopedie.
Cele 32 de cadre medicale de la spitalul menționat care s-au implicat în acest proiect au oferit asistența medicală atât de necesară persoanelor cu posibilități materiale reduse și îndrumările necesare pentru ca acestea să-și păstreze sănătatea și să-și trateze afecțiunile medicale.
Medicii din cadrul Spitalului Militar din Sibiu sunt implicați în această activitate prin intermediul unui proiect național implementat în mediul rural cu ocazia Centenarului Marii Uniri.
„Este vorba de un proiect la nivel național, aprobat și susținut de către Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale. Deplasările caravanei medicale se desfășoară sub motto-ul «Uniți sub tricolor prin sănătate»”, a declarat în cadrul unui comunicat de presă lt. col. dr. Adrian Popențiu, responsabil cu activitatea de informare și relații publice în cadrul Spitalului Militar din Sibiu.
Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul de asistență socială și Asociația „Filantropia Ortodoxă Sibiu” a fost instituția parteneră în această activitate de acordare de asistență medicală gratuită locuitorilor din satele Boarta, Buia și Șeica Mare. Reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului au pus la dispoziție o parte din aparatura medicală necesară consultațiilor oferite beneficiarilor din cadrul acestui proiect și o parte din logistica necesară.
„Suntem bucuroși că am participat și noi în calitate de parteneri la această activitate din cadrul proiectului Spitalului Militar din Sibiu. În felul acesta am contribuit la întâmpinarea nevoilor de asistență medicală în mediul rural, pe care și noi încercăm să o acordăm prin intermediul Campaniei «Sănătate pentru sate», ajunsă la a treia ediție în Arhiepiscopia Sibiului”, ne-a declarat inspectorul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, Marius Talmațchi.
Cadrele medicale din cadrul Spitalului Militar din Sibiu vor mai organiza activități similare în cadrul proiectului „Uniți sub tricolor prin sănătate” în acest an omagial, dorind să se sublinieze rolul instituțiilor medicale din cadrul Armatei Române în timpul primului război mondial, în care românii au luptat pentru unirea lor într-o singură țară.